RCS & RDS scade tarifele de roaming

RCS & RDS a redus, începând cu 1 iulie, tarifele de roaming în ţările spaţiului comunitar cu 50% faţă de limita impusă de Uniunea Europeană.
Economica.net - mar, 02 iul. 2013, 10:01
RCS & RDS scade tarifele de roaming

Costurile ajungând la 0,12 euro pe minut pentru apeluri iniţiate şi 0,03 euro pe minut pentru apeluri primite, tariful pentru un sms SMS trimis va fi de 0,03 euro, iar costul pe MB consumat se va ridica la numai 16 cenţi. Tarifele sunt valabile pentru toate abonamentele de telefonie mobilă ale RCS & RDS, indiferent de valoarea acestora şi nu includ TVA.

Începând cu 1 iulie 2013, limita maximă impusă de UE pentru fiecare tip de tarif este 0,24 euro/minut pentru apeluri iniţiate, 0,07 euro/minut pentru apeluri primite, 0,08 euro pentru SMS şi 0,45 euro/1MB pentru date mobile.

RCS & RDS operează aceste noi reduceri în condiţiile în care scăzuse încă de anul trecut tarifele percepute în roaming, sub nivelul valabil începând cu 1 iulie 2013. Până la această dată, compania tarifa cu 0,16 Euro/minut apelurile iniţiate, cu 0,03 – 0,07 Euro/minut apelurile primite şi cu 0,28 Euro/1 MB – traficul de date.

Clienţii companiilor de telefonie beneficiază de reduceri pentru următoarele ţări din Europa: Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria, Insulele Canare, Insulele Azore, Insula Madeira, Insula Martinica, Guiana Franceza, Guadelupa, Reunion, Gibraltar precum şi Croaţia, dar şi Statele SEE AELS, respectiv Norvegia, Islanda, Lichtenstein şi Elveţia.

Operatorii care asigură servicii de roaming în reţele publice de comunicaţii mobile în UE au fost obligaţi să aplice, de la 1 iulie, noi tarife maxime, mai mici decât cele practicate pânã la acea dată.

Astfel, pentru un apel efectuat în roaming nu se va percepe un tarif mai mare de 0,24 euro/minut (fără TVA), iar pentru primirea unui apel abonaţii nu vor plăti mai mult de 0,07 euro/minut (fără TVA).

Tariful pentru trimiterea unui mesaj text (SMS) în roaming nu va depăşi valoarea de 0,08 euro (fără TVA), în timp ce primirea unui SMS este gratuită.

Totodată, tariful pentru utilizarea serviciilor de date (inclusiv accesul la internet) este de 0,45 euro/MB (fără TVA).

Te-ar mai putea interesa și
Cu cât au crescut preţurile locuințelor din România şi chiriile în ultimii 14 ani şi ce s-a întâmplat în celelalte ţări din UE – date Eurostat
Cu cât au crescut preţurile locuințelor din România şi chiriile în ultimii 14 ani şi ce s-a întâmplat în celelalte ...
Preţurile locuinţelor în Uniunea Europeană au crescut cu 3,8%, iar chiriile cu 3,2% în trimestrul trei din 2024, comparativ cu perioada similară din 2023, conform datelor publicate vineri de......
Putin a promis că va continua să aprovizioneze Slovacia cu gaze – Premierul Fico
Putin a promis că va continua să aprovizioneze Slovacia cu gaze – Premierul Fico
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis Slovaciei că Gazprom va găsi modalităţi alternative de a livra Bratislavei ...
Ofertă specială pentru biletele de avion achiziționate în ianuarie de la Vola.ro și Revolut. Bilete de 27 de euro de la Vola și bonusuri de 40 de euro de la Revolut
Ofertă specială pentru biletele de avion achiziționate în ianuarie de la Vola.ro și Revolut. Bilete de 27 de euro de ...
Din luna ianuarie 2025, Vola integrează în platformă soluția de checkout la plata online RevolutPay. Pe lângă biletele ...
SUA: Elon Musk ia în considerare în cele din urmă să obţină reduceri bugetare de 1.000 de miliarde de dolari
SUA: Elon Musk ia în considerare în cele din urmă să obţină reduceri bugetare de 1.000 de miliarde de dolari
Elon Musk, care a spus că ar putea reduce cheltuielile publice federale cu două mii de miliarde de dolari, a declarat joi ...