RCS&RDS s-a angajat să mențină stabilitatea grilei de programe, în urma unei investigații a Concurenţei care vizează posibila folosire în mod abuziv a poziției dominante

tv 98765434567

Consiliul Concurenţei supune dezbaterii publice propunerile de angajamente formulate de RCS&RDS, pentru a înlătura îngrijorările de natură concurențială identificate în cadrul investigației privind un posibil abuz de poziție dominantă.

Investigația vizează posibila folosire în mod abuziv a poziției dominante, prin modul în care RCS&RDS își organizează grila de programe, afectând companiile active pe piața serviciilor de programe de televiziune.

Astfel, RCS&RDS se angajează să mențină stabilitatea grilei de programe, operarea transparentă a modificărilor acesteia, conform normativelor și criteriilor de ordonare stabilite, precum și comunicarea schimbărilor către radiodifuzori și abonați. Prin intermediul acestor angajamente, RCS&RDS se angajează să păstreze predictibilitatea și obiectivitatea în gestionarea grilei de programe, inclusiv prin includerea și excluderea programelor conform criteriilor stabilite, asigurând transparența și informarea corespunzătoare a abonaților și radiodifuzorilor în timp util.

După ce analizează observaţiile primite, Consiliul Concurenţei poate solicita modificarea propunerii de angajamente şi/sau poate decide acceptarea sau respingerea angajamentelor.

În cazul aceptării angajamentelor propuse, acestea vor fi monitorizate de către un agent de monitorizare numit de către Consiliul Concurenței, în baza propunerilor furnizate de către RCS&RDS.

În situația neîndeplinirii angajamentelor sau în cazul îndeplinirii defectuoase a angajamentelor asumate, compania poate fi sancţionată cu amendă de până la 10% din cifra de afaceri.

Consiliul Concurenţei invită persoanele fizice sau juridice interesate să trimită observaţii cu privire la angajamentele propuse până la data de 8 martie 2024.