Cât de repede merge trenul de la Sighișoara la Brașov, acolo unde după reabilitarea cu fonduri UE, viteza ar urma să crească la 160 km/h
Reabilitată cu ani în urmă, clădirea gării din Sighișoara nu mai pare nouă de mult. Ecranul care afișa mersul trenurilor nu mai funcționează, iar forfota a dispărut. Călători cât degetele de la o mână ocolesc tranșeele unde vor fi amplsate noi linii. Peroanele 4 și 5, unde opresc trenurile acum, sunt marcate cu foi A4 în țiplă.
Primele linii din gara Sighișoara au scoase complet, iar materiale noi își așteaptă rândul, undeva lângă gară, dincolo de panoul care anunță o investiție de peste 400 de milioane de euro pentru reabilitarea căii ferate Brașov – Simeria. După finalizare, viteza de circulație pe acest tronson ar ajunge la 160 de km/h pentru trenurile de călători și 120 km/h pentru cele de marfă.
Până atunci, cei 128 de km pe această rută se fac în cel puțin trei ore și cinci minute, respectiv trei ore și 11 minute în cazul trenurilor internaționale și inter regio. Trenurile Region, personalele de demult, fac puțin peste patru ore.