Reacția Holde Agri, unul dintre cei mai mari deținători de terenuri arabile, la criza din agricultură. Și-a redus pierderile prin optimizări logistice și reducerea personalului și a pus stop expansiunii

28 11. 2024
teren agricol2
Foto: Andrada Ghira || Economica.net

Holde Agri Invest SA, companie inițiată de un grup de antreprenori români care a ajuns să exploateze peste 16.300 de hectare de teren la nivel național, a continuat să înregistreze pierderi nete în primele nouă lui ale anului, deși vânzările au crescut. EBITDA (profitul înainte de dobânzi, impozite, depreciere și amortizare) a trecut totuși în zona pozitivă ( aproximativ 3 milioane de lei) față de minus 12,8 milioane de lei la 30 septembrie 2023.

Și aceasta, în principal, urmare a diminuării semnificative a costurilor de producție, datorată scăderii costurilor cu inputurile, mai ales a costurilor îngrășămintelor. Un alt motiv, potrivit cmpaniei,  este optimizarea costurilor logistice comparativ cu anul 2023, prin utilizarea unor alternative mai ieftine, precum transport cu barja și pe calea ferată în detrimentul transportului rutier. De asemenea, compania și-a redus cu 11% cheltuielile cu salariile după ce a redus  numărul de angajați de la 140 la 109, prin optimizarea proceselor de producție, dar și prin finalizarea integrării fermelor achiziționate în anul 2023.

Cheltuielile cu personalul s-au ridicat astfel la 10,1 milioane lei în primele nouă luni ale anului, efectul acestor măsuri de reducere a costurilor urmând a se regăsi complet în rezultatul anului 2025.

Pierderea netă de 16,1 milioane de lei înregistrată în primele nouă luni din 2024 reprezintă o reducere de 30% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut și provine, în principal, din diminuarea cheltuielilor de exploatare, optimizarea costurilor operaționale și reducerea personalului.

Cât despre venituri, acestea au ajuns la  80 de milioane de lei în primele nouă luni din 2024, în creștere cu 5% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. În această perioadă a anului, compania a exploatat o suprafață de 16.321 de hectare, cu 24% față de perioada similară a anului trecut, din care 1.759 de hectare au fost cultivate în regim ecologic.

În primele nouă luni ale anului, fermele din portofoliul Holde au cultivat în regim convențional grâu, rapiță, floarea soarelui, porumb, mazăre, cartofi, sfeclă, orz, precum și în regim bio grâu, mazăre și floarea soarelui. Grupul a obținut în 2024 o producție totală de 51.310 tone, din care 2.720 tone din culturi bio, comparativ cu o producție totală de 56.550 tone în 2023. Campania de culturi de toamnă a anului agricol 2023-24 a generat recolte totale de 8.523 tone, în scădere cu 51% față de aceeași perioadă a anului trecut, din care 420 tone din culturi bio, în scădere cu 12%. Producțiile obținute au fost influențate în mod negativ de condițiile meteorologice nefavorabile, precum lipsa precipitațiilor și seceta pedologică.

„Rezultatele la nouă luni confirmă că măsurile anunțate în această toamnă încep să aibă un impact pozitiv asupra performanței noastre financiare. Reducerea pierderilor, creșterea EBITDA și diminuarea costurilor operaționale sunt primele semnale de redresare a activității grupului, în linie cu strategia anunțată în această direcție la începutul lunii octombrie a acestui an. Suspendarea temporară a planurilor de extindere și concentrarea pe eficientizarea activităților existente ne-au permis să stabilizăm situația financiară într-un context extrem de dificil pentru industria agricolă. De asemenea, sprijinul partenerilor noștri financiari și implicarea echipei noastre în implementarea rapidă a acestor măsuri sunt esențiale în acest proces de redresare. Privind înainte, obiectivul nostru principal este să menținem această traiectorie pozitivă și să asigurăm o revenire sustenabilă la nivel de profitabilitate. Vom continua să ne concentrăm pe luarea unor decizii prudente, cu impact direct asupra rezultatelor financiare, și prin pregătirea companiei pentru noi oportunități de creștere atunci când contextul va fi favorabil”, a declarat Iulian Cîrciumaru, Președintele Consiliului de Administrație al Holde Agri Invest.

În ceea ce privește ultimul trimestru al anului, pe baza informațiilor pe care le deține în prezent, compania estimează că va închide anul 2024 cu o suprafață totală de teren agricol în exploatare de 16.321 ha, venituri din exploatare cuprinse între 95 și 100 de milioane de lei, precum și EBITDA cu o valoare pozitivă cuprinsă între 5 și 7 milioane de lei.

În luna octombrie a acestui an, conducerea Holde Agri Invest a anunțat implementarea unor măsuri concrete în vederea redresării activității grupului și asigurarea unei evoluții pozitive a acestuia pe termen lung. Aceste măsuri au venit ca răspuns la dificultățile majore întâmpinate în ultimii doi ani, în care firmele din domeniul agricol din România, inclusiv Holde Agri Invest, s-au confruntat cu o serie de crize suprapuse, care au condus la pierderi semnificative și la decapitalizare. Măsurile luate de echipa de management în ultimele luni, în contextul unui an provocator, au început treptat să își arate efectele, însă implementarea unora dintre ele necesită un anumit interval de timp, iar impactul major va fi resimțit în anul 2025.

Acțiunile Holde Agri Invest sunt listate pe piața AeRO a Bursei de Valori București din data de 1 octombrie 2020 și se tranzacționează sub simbolul bursier HAI.

Înființată în 2018, compania exploatează peste 16.300 de hectare de teren, organizate în cinci nuclee – ferma Roșiori situată în Roșiori de Vede (județul Teleorman), Frumușani (județul Călărași), Videle (județul Teleorman), Conțești (județul Dâmbovița) și Salcia (județul Brăila).