Reacția Lidl după ce ANPC a găsit Salmonella la produse de pui într-unul din magazinele sale: Salmonella Infantis este distrusă în urma tratării termice a cărnii

02 04. 2024
Lidl

Potrivit companiei, controlul ar fi avut loc în data de 18.03.2024 la un magazin din municipiul Focșani și în timpul acestei acțiuni Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Vrancea a prelevat probe din mai multe produse din carne de pui. Potrivit buletinului de analiză din 29.03.2024, comunicat către Lidl astăzi, 02.04.2024, a rezultat că o parte dintre probele prelevate au fost contaminate cu Salmonella Infantis.

În ceea ce privește tipul de Salmonella, respectiv Salmonella Infantis, depistat la un produs aflat în magazinul din Focșani, retailerul menționează următoarele aspecte pe care le consideră importante pentru consumatori:

„Legislația în vigoare, respectiv Ordinul Președintelui ANSVSA nr.35/2016, modificat prin Ordinul Președintelui ANSVSA nr. 66/2022, menționează că, în cazul depistării altor tipuri de Salmonella spp, cu excepția Salmonella Enteritidis și/sau Salmonella Typhimurium, produsele din carne de pui proaspătă nu sunt supuse restricțiilor sanitar veterinare. Legislația are în vedere faptul că celelalte tipuri de Salmonella, inclusiv Salmonella Infantis, sunt distruse prin tratamentul termic al produsului.

În aceeași linie sunt și prevederile legislației din Uniunea Europeană, respectiv Regulamentul nr. 2160/2003 privind controlul Salmonellei și al altor agenți zoonotici specifici, prezenți în rețeaua alimentară și Regulamentul nr. 200/2012 privind un obiectiv al Uniunii de reducere a Salmonella Enteritidis și Salmonella Typhimurium la efectivele de pui de carne, astfel cum se prevede în Regulamentul nr. 2160/2003.

În acest sens, producătorul menționează specific pe ambalajul tuturor produselor din carne de pui din care au fost prelevate probe, că produsul nu se consumă în stare crudă, că lichidul scurs din carne se aruncă, se spală bine mâinile și ustensilele folosite, iar carnea proaspătă, nepreparată se păstrează separat de alte alimente. Redăm mai jos formularea exactă de pe eticheta produselor din care au fost prelevate probe în controlul mai sus menționat:

“Termenul de valabilitate se păstrează doar când lanţul frigorific nu se întrerupe. A se consuma imediat după întreruperea lanţului frigorific și a se prepara întreaga cantitate. Lichidul scurs din carne se aruncă, se spală bine mâinile și ustensilele folosite. A nu se consuma produsul în stare crudă. În bucătărie, carnea proaspătă se păstrează separat de alte alimente.”