Reacția Petrom după votul deputaților de azi referitor la taxa de solidaritate: Aplicabilitate retroactivă, se încalcă principiile Constituției

29 03. 2023
Petrom_City

Iată ce au transmis reprezentanții Petrom, la solicitarea noastră:

“În ceea ce privește amendamentele votate astăzi în Camera Deputaților privind legislația naționala care transpune regulamentul UE referitor la contribuția de solidaritate:

Proiectul de lege nu este definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial. Cu toate acestea, observăm că amendamentele introduse, cum ar fi aplicabilitatea retroactivă, încalcă principiile Constituției României. Acest lucru este foarte îngrijorător. Planurile noastre viitoare de investiții depind, printre altele, de un regim fiscal și de reglementare previzibil.

Menționăm că, în 2022, am plătit deja 20 de miliarde de lei la bugetul de stat, în creștere cu 60% față de anul precedent. Din această sumă, 2 mld lei au reprezentat taxe nou introduse anul trecut”.

Reacția companiei a venit după ce Camera Deputaților a adoptat, în plen, legea de aprobare a OUG nr. 186/2022 privind contribuția de solidaritate, cu un amendament prin care se dorește explicit ca Petrom, companie care spusese că taxa de solidaritate nu i se aplică, să plătească totuși taxa. Puteți citi detaliile aici:

Parlamenul a modificat legea taxei de solidaritate: amendament votat pentru ca Petrom să plătească taxa