Reacţia Sănătăţii în scandalul dezinfectanţilor: personalul implicat în control este singurul autorizat să facă acest lucru

Economica.net
30 04. 2016
greencleaninghospital_main_08799500

Ministeul Sănătăţii susţine, într-un comunicat remis sâmbătă AGERPRES, că acţiunile de control se desfăşoară în colaborare cu Parchetul General, care urmăreşte derularea acestor activităţi, fiind efectuate cercetări pentru a se stabili cu celeritate dacă există sau nu o problemă de sănătate publică în legătură cu utilizarea acestor biocide.

„Propagarea unor speculaţii cu privire la calitatea personalului implicat în activităţile de control este de natură să aducă atingere atât probităţii persoanelor implicate în aceste verificări, cât şi anchetei penale aflate pe rolul Parchetului General”, mai spune Ministerul Sănătăţii.

Precizările vin după ce Cătălin Tolontan de la Gazeta Sporturilor, cel care a realizat o amplă anchetă jurnalistică pe această temă, a susţinut că aceste controale sunt realizate de aceiaşi oameni care nu au găsit nicio neregulă, iar prin aceste acţiuni autorităţile urmăresc de fapt să muşamalizeze subiectul dezinfectanţilor diluaţi.

Ministerul Sănătăţii reaminteşte că acţiunile de control cu privire la utilizarea dezinfectanţilor produşi de firma Hexi Pharma au fost dispuse joi de ministrul Patriciu Achimaş-Cadariu, cu scopul de a clarifica aspectele deosebit de grave sesizate de mass-media.

De asemenea, potrivit MS, metodologia de control pentru aceste acţiuni a fost realizată în exclusivitate de către Inspecţia Sanitară de Stat şi Corpul de Control din cadrul Ministerului Sănătăţii.

Pentru derularea acţiunilor de control şi elaborarea metodologiilor aferente, Ministerul Sănătăţii nu a utilizat consultanţi externi, din interiorul sau exteriorul sistemului sanitar, arată sursa citată, subliniind că metodologia de control utilizată pentru aceste acţiuni este cea standard şi este structurată pe două etape.

Etapa iniţială, în regim de urgenţă, se realizează prin autocontrolul propriu al unităţilor spitaliceşti, dar şi prin probe suplimentare recoltate de către Direcţiile de Sănătate Publică, pe care le vor analiza în laboratoarele proprii. Tot în această etapă, Serviciile de Control în Sănătate Publică vor colecta mostre sigilate din biocidele incriminate care vor fi trimise la testare pentru a vedea dacă ceea ce este precizat pe etichetă corespunde cu conţinutul mostrei. Aceste analize se vor efectua la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie şi Petrochimie Bucureşti. Ministerul Sănătăţii face precizarea că acest laborator nu este autorizat să realizeze toate tipurile de teste, un astfel de exemplu fiind testele de eficienţă.

A doua etapă este reglementată prin Ordin de Ministru şi presupune controale mixte împreună cu Inspecţia Sanitară de Stat şi Serviciile de Control în Sănătate Publică din cadrul Direcţiilor de Sănătate Publică, precum şi recoltarea de probe din biocidele incriminate pentru a fi testate la laboratoare din străinătate.

Toate acţiunile şi procedurile de control sunt urmărite în teren de reprezentanţii Direcţiilor de Sănătate Publică, iar la nivel central de către ministrul Sănătăţii, Corpul de control al MS şi Inspecţia Sanitară de Stat.

„Din momentul declanşării activităţilor de control, au fost organizate două videoconferinţe cu reprezentanţii Direcţiilor de Sănătate Publică (28 şi 29 aprilie 2016) prin intermediul cărora au fost trasate dispoziţiile de control şi s-au primit raportări cu privire la probele colectate. Rezultatele testelor de laborator vor fi raportate Ministerului Sănătăţii în cadrul următoarei videoconferinţe”, se mai arată în comunicat.

Ministerul Sănătăţii a anunţat joi că au fost recoltate 2.633 de teste de sanitaţie din 208 unităţi spitaliceşti publice şi private cu paturi care folosesc dezinfectanţii achiziţionaţi de la compania Hexi Pharma.