Pandele, care este și vicepreședinte al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor şi Intereselor Consumatorilor (APCONS), a transmis redacției noastre un drept la replică în urma publicării unui material care dezvolta decizia ÎCCJ.
Redăm integral dreptul la replică primit:
Prin prezentul drept la replică vă aduc la cunoștință faptul că, prin intermediul unui articol publicat pe site-ul oficial al publicației ECONOMICA.net (i.e., EXCLUSIV Decizie ICCJ care poate schimba radical regulile RCA. La cât trebuie limitată reparația pe RCA potrivit judecătorilor Înaltei Curți și ce spun service-urile despre decizie – Document – Economica.net) au fost propagate informaţii incorecte și/sau incomplete cu privire la o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) pronunțată în anul 2024 într-un dosar privind sancționarea unui asigurător RCA de către ASF („Decizia”), informații menite să dezinformeze consumatorii printr-o prezentare distorsionată a efectelor acestei Decizii, inducând în eroare opinia publică.
Pe această cale, dorim să precizăm următoarele aspecte, despre care considerăm că sunt relevante pentru cititorii dumneavoastră:
Publicația Economica a dezinformat grav opinia publică, prezentând această Decizie drept una cu aplicabilitate generală în procesele dintre păgubiți și asigurători.
În realitate, Decizia ICCJ nu prezintă nicio relevanță raportat la modul de acordare a despăgubirilor RCA conform legislației în domeniu, și vizează strict și exclusiv cererea formulată de societatea de asigurări Grawe pentru anularea unei sancțiuni punctuale care i-a fost aplicată de către ASF pentru o anumită neregulă din activitatea acestui asigurător.
Contrar celor susținute în mod eronat în cadrul articolului, este evident că Decizia ICCJ nu a fost pronunțată în cadrul unui mecanism de unificare a practicii, ci într-un caz de speță, în care instanța de contencios administrativ a fost sesizată cu privire la pretinsele probleme ale măsurii de sancționare dispuse de ASF într-un caz concret ce viza Grawe.
Subliniem că hotărârile pronunțate de ICCJ — Secția de contencios administrativ și fiscal — în soluționarea cauzelor pe fond sau în apel — nu sunt obligatorii pentru celelalte instanțe și nici pentru alte persoane în afara celor care au fost parte la litigiu (Grawe si ASF, în situația de față). De asemenea, astfel de Decizii nu pot fi asimilate, în niciun caz, unor eventuale hotărâri pronunțate de ÎCCJ în completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (art. 519 și urm. Cod procedură civilă) sau în cadrul recursului în interesul legii – nu ne aflăm în acest caz.
Or, jurisprudența nu este izvor de drept în România, iar Decizia sus-menționată, care este criticabilă sub mai multe aspecte, nu este general obligatorie și nici nu produce efecte față de terți. De altfel, potrivit art. 5 alin. (4) C.proc.civ.: „este interzis judecătorului să stabilească dispoziții general obligatorii prin hotărârile pe care le pronunță în cauzele ce îi sunt supuse judecății”.
Decizia nu dă o dezlegare universal valabilă problemei acordării de despăgubiri RCA la timp și integral și nu validează practicile abuzive ale societăților de asigurare, ci se limitează la analiza unei situații în care Grawe fusese sancționată de către ASF pentru încălcarea legislației în domeniul despăgubirilor RCA, într-o speță concretă.
Subliniez că această Decizie nu influențează în niciun fel cele peste 100.000 de procese câștigate de consumatori și unități service împotriva asigurătorilor, unde rata de succes depășește 90%. Solicit publicației Economica să rectifice urgent titlul și conținutul articolului și să clarifice faptul că Decizia ICCJ nu are nicio implicație asupra drepturilor persoanelor prejudiciate de a fi despăgubite conform legii, ci se referă strict la un litigiu în contencios administrativ privind o amendă aplicată de ASF pentru încălcarea legislației aplicabile de către acest asigurător.
În mod regretabil, ASF continuă să „mimeze” aplicarea sancțiunilor împotriva asigurătorilor, în timp ce aceștia încalcă zilnic legea și refuză să își respecte obligațiile de acordare a despăgubirilor în mod integral și la timp. În loc să exercite un control riguros asupra companiilor de asigurări, ASF preferă să concedieze abuziv propriii angajați care au semnalat nereguli și care au devenit avertizori de integritate.
Această lipsă de acțiune a ASF permite companiilor de asigurări să continue zilnic practicile abuzive, afectând în mod grav și ireversibil consumatorii și întreaga industrie de reparații auto. Nu întâmplător gradul de încredere al cetățenilor în ASF se află sub 10%.
Probleme majore ale Deciziei ICCJ
Asigurătorii vor să stabilească un precedent periculos, aducând în atenția publicului o decizie emisă de ICCJ și sugerând, în mod nefondat, că aceasta ar produce efecte pentru întreaga piață. Independent de motivarea Deciziei, care într-adevăr ni se pare criticabilă și insuficientă, trebuie subliniat că o astfel de decizie în contencios administrativ nu poate constitui un temei de perpetuare a abuzurilor asigurărilor RCA împotriva consumatorilor.
Modalitatea în care este prezentată această Decizie este condamnabilă, intenția asigurătorilor care o promovează fiind evidentă în sensul de a limita drepturile consumatorilor, cât și activitatea unităților de service auto. Mai mult, titlul dar și articolul publicat de Economica pe 19 martie 2025 dezinformează consumatorii printr-o prezentare distorsionată a efectelor acestei decizii, inducând în eroare opinia publică.
Apreciem că ASF nu și-a apărat în mod adecvat poziția, și trebuia să prezinte instanței argumente legale suplimentare privind:
În acest dosar, ASF ar fi trebuit să sublinieze instanței un aspect esențial – claritatea normelor legislative care impun asigurătorilor respectarea tarifelor de manoperă afișate de service-uri, conform art. 14 alin. (3) din Legea nr. RCA nr. 132/2017, obligație deja confirmată în repetate rânduri de Curtea Constituțională a României (CCR).
Modalitatea în care asigurătorii înțeleg că prezinte această Decizie contrazice prevederile Legii nr. 132/2017, art. 10 alin. (3) și art. 14 alin. (1), care stabilesc clar limitele răspunderii asigurătorului RCA.
Interpretarea cu privire la principiul despăgubirii este eronată, întrucât se face referire în mod greșit la prețuri de referință aplicabile doar bunurilor non-auto (e.g. garduri, stâlpi), nu și tarifelor de manoperă sau despăgubirilor aferente reparațiilor auto și serviciilor de compensare a șoferului prejudiciat de lipsa de folosință a autovehiculului pe durata reparației.
Din analiza considerentelor prezentate de asigurători în legătură cu Decizia ICCJ, se pare că exista o confuzie între modul în care se stabilește valoarea reparației autovehiculului avariat (i.e. conform art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, „folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată”) și modul în care se stabilește valoarea despăgubirii pentru alte bunuri decât autovehiculele avariate (conform art. 22 alin. (2) din lege, care este în mod eronat invocat și în considerentele Deciziei ICCJ). Din păcate, ASF care era parte la dosar, nu a clarificat instanței problema de fapt și de drept incidentă.
Așadar, ASF ar fi trebuit să clarifice că pot fi două situații diferite, guvernate de norme distincte din cuprinsul Legii nr. 132/2017, iar limitarea valorii despăgubirii la prețul de referință pe piață al bunurilor similare vizează numai despăgubirile datorate pentru alte bunuri avariate prin accident, distinct de autovehicul în sine.