Reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă: Şanse mari ca acestea să fie construite de asiatici

Probabilitatea ca reactoarele nucleare 3 şi 4 ale centralei din Cernavodă să fie construite cu companii asiatice este "foarte mare", potrivit secretarului de stat în Ministerul Economiei Rodin Traicu.
Economica.net - mie, 05 dec. 2012, 11:24
Reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă: Şanse mari ca acestea să fie construite de asiatici

„Probabilitatea (construcţiei celor două reactoare cu parteneri din Asia – n.r.) este foarte mare”, a declarat Traicu pentru MEDIAFAX.

Potrivit acestuia, România îndeplineşte în acest moment toate cerinţele cerute de investitori privind predictibilitatea derulării proiectelor, întrucât Guvernul de la Bucureşti a adoptat toate reglementările legislative cerute de Comisia Europeană.

„România a adoptat pachetul trei pe energie, care transpune directivele europene. Asta face ca orice investiţie în România să fie la fel de predictibilă ca în orice altă ţară europeană. Între timp s-a întâmplt ceva în bine. Eu cred că investitorii străini mai au încrede în acest proiect pentru că s-au schimbat condiţiile. Un investitor nu vine pe încredere, ci pe baza unui «business plan». Dacă legislaţia este unică, europeană, condiţiile de aici sunt absolut identice cu cele din alte ţări”, a spus Traicu.

Proiectul construcţiei celor două reactoare nucleare, evaluat la 4 miliarde de euro, a fost iniţiat în 2007. Din compania de proiect, EnergoNuclear, făceau parte iniţial Enel (Italia), ArcelorMittal România, Nuclearelectrica, CEZ (Cehia), RWE (Germania), Iberdrola (Spania) şi GDF Suez (grup franco-belgian). Nemulţumite de evoluţia discuţiilor, CEZ, RWE, Iberdrola şi GDF Suez au renunţat la sfârşitul anului 2010 la investiţie, astfel că Ministerul Economiei, prin Nuclearelectrica, a ajuns să deţină 86% din firma de proiect.

După retragerea din proiect a celor patru companii, proiectul a stagnat întrucât Guvernul nu a reuşit să atragă alţi parteneri în proiect. Din EnergoNuclear mai fac parte Enel (Italia) şi ArcelorMittal România.

Traicu afirma, la sfârşitul lunii octombrie, că o companie chineză ar putea asigura 40% din finanţarea reactoarelor 3 şi 4, precum şi că societăţi din China sunt interesate să se implice în proiecte energetice de peste trei miliarde de dolari în unităţi de producţie a electricităţii în România.

Te-ar mai putea interesa și
Industria de dezvoltare de jocuri video din România avertizează asupra efectelor suprataxării industriilor creative
Industria de dezvoltare de jocuri video din România avertizează asupra efectelor suprataxării industriilor creative
Asociația Română a Dezvoltatorilor de Jocuri Video (RGDA) solicită ca impozitarea muncii să nu fie majorată, nici în cazul salariilor mici, nici în cazul salariilor mari, întrucât orice......
FOTO Șantier mic, probleme mari. Schelet uman și moară de apă din 1750, pe amplasamentul lărgirii la 4 benzi a DN1A, la Mogoșoaia
FOTO Șantier mic, probleme mari. Schelet uman și moară de apă din 1750, pe amplasamentul lărgirii la 4 benzi a DN1A, ...
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a detaliat joi probleme cu care se confruntă constructorul ...
Calculatoarele refurbished – o alegere inteligentă pentru startup-uri și IMM-uri
Calculatoarele refurbished – o alegere inteligentă pentru startup-uri și IMM-uri
E ușor să cazi în capcana echipamentelor noi, adică echipamente noi, strălucitoare, încă neatinse, ceea ce este firesc. ...
Ce spun cei de la PSD după negocierile cu Nicușor Dan pentru noul Guvern
Ce spun cei de la PSD după negocierile cu Nicușor Dan pentru noul Guvern
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, joi, în urma consultărilor cu preşedintele Nicuşor Dan că, ...