Reactorul 1 de la Cernavodă, deconectat controlat de la Sistemul Energetic Naţional
Potrivit unui comunicat al Nuclearelectrica, lucrările de mentenanţă implică înlocuirea unor componente aferente instalaţiilor Unităţii 1 şi reprezintă activităţi programate în conformitate cu necesităţile şi procedurile centralei.
‘Unitatea 1 va fi reconectată la SEN în data de 5 mai 2017, perioada de oprire controlată a Unităţii 1 fiind corelată atât cu necesitatea realizării activităţilor de mentenanţă, cât şi cu data intrării în oprire planificată a Unităţii 2 CNE Cernavodă. Astfel, Unitatea 2 CNE Cernavodă va intra în programul de oprire planificată în data de 6 mai 2017 pentru o perioadă estimată de 30 de zile, conform planificărilor aferente fiecărei opriri planificate. Opririle planificate reprezintă proiecte complexe, iniţiate cu aproximativ 24 de luni anterior datei planificate, având o echipă de management de proiect, grafic de realizare, planificare de resurse umane şi bugetare corespunzătoare’, se spune în comunicat.
În perioada opririi planificate a Unităţii 2 CNE Cernavodă se vor efectua activităţi din următoarele programe: programul de mentenanţă preventivă/electivă/corectivă; programul de inspecţii; programul de testare obligatorie pe perioada opririlor planificate; programul de implementare modificări.
‘Toate lucrările, atât cele aferente Unităţii 1, cât şi cele stabilite în programul de oprire planificată a Unităţii 2, se vor executa în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă’, subliniază Nuclearelectrica.