Reactorul 2 de la Cernavodă va fi oprit, pentru lucrări planificate, timp de 32 de zile

Economica.net
25 04. 2019
cernavoda_84857600

„Opririle planificate reprezintă proiecte complexe, iniţiate cu 24 de luni anterior datei planificate, având o echipă de management de proiect, grafic de realizare, planificare de resurse umane şi bugetare corespunzătoare”, subliniază reprezentanţii Nuclearelectrica într-un comunicat.

În perioada opririi planificate, se vor efectua activităţi din programul de mentenanţă preventivă şi corectivă, programul de inspecţii, cel de de testare obligatorie pe perioada opririlor planificate, precum şi programul de implementare modificări.

Lucrările aferente programului de oprire planificată a Unităţii 2 se vor executa în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă, se mai arată în comunicat.