Real Madrid a înregistra un profit net de 38,5 milioane euro în ultimul sezon

Preşedintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, a anunţat pentru exerciţiul financiar 2013/2014 un profit net de 38,8 milioane euro, cu 4,4 mai mare decât în sezonul precedent, relatează agenţia EFE.
Economica.net - vin, 05 sept. 2014, 13:18
Real Madrid a înregistra un profit net de 38,5 milioane euro în ultimul sezon

În sezonul 2013/2014, Real Madrid a realizat venituri totale de 603,9 milioane euro, în creştere cu 10,9 la sută faţă de sezonul precedent. Bneficiul brut se ridică la 48,2 milioane euro, în timp ce beneficiul net se cifrează la 38,5 milioane euro.

Datoriile clubului madrilen au scăzut cu 21 la sută, până la 71,5 milioane euro, cu 19,1 milioane mai mici decât în sezonul anterior.

Contribuţia Realului la fisc şi asigurări sociale s-a ridicat la 167 milioane euro.

Te-ar mai putea interesa și
Brașovenii de la Allview își extind afacerile în zona aparatelor de aer condiționat
Brașovenii de la Allview își extind afacerile în zona aparatelor de aer condiționat
Visual Fan, compania românească de tehnologie deținătoare a mărcii Allview, a anunțat extinderea portofoliului său de produse prin lansarea categoriei aparate de aer condiționat....
Primul oraș european în care mașinile electrice echilibrează rețeaua electrică prin tehnologia V2G
Primul oraș european în care mașinile electrice echilibrează rețeaua electrică prin tehnologia V2G
Luca de Meo, șeful grupului Renault a anunțat că tocmai a inaugurat „primul serviciu de car-sharing Vehicle-to-Grid ...
Peste un miliard de locuitori de la malul mărilor, deosebit de vulnerabili în faţa inundaţiilor
Peste un miliard de locuitori de la malul mărilor, deosebit de vulnerabili în faţa inundaţiilor
Circa 200 de primari şi guvernatori ai oraşelor de coastă din întreaga lume au lansat sâmbătă în oraşul francez ...
Lucy Guo i-a luat vedetei Taylor Swift titlul de cea mai tânără femeie care atinge o avere de 1 mld. USD
Lucy Guo i-a luat vedetei Taylor Swift titlul de cea mai tânără femeie care atinge o avere de 1 mld. USD
O antreprenoare în domeniul tehnologiei din SUA, în vârstă de 30 de ani, născută din părinți imigranți, a detronat-o ...