Realpolitik de 23 iunie: O altă viziune despre Brexit şi Bremain

Argumentele pro şi contra au circulat atât în media internaţională cât şi română, nu are rost sa fie repetate într-un nou articol. Articolul prezent se vrea mai degraba o analiză a triunghiului, important pentru România, Londra-Bruxelles-Bucureşti, din perspectiva celor două rezultate. Subsemnatul este optimist cu privire la mobilizarea la urne, pe ultima sută de metri, a britanicilor favorabili, în majoritatea lor, rămânerii în UE. Indiferent de visele neo-imperialiste sau independentiste vândute de campania Leave, adevarul e că incertitudinea creează temeri posibil mai mari şi în consecinţă se va opta pentru „the Devil we know”: aşa cum o fi Bruxellesul, mai mult sau mai puţin birocrat, e totuşi o cunoscută. Realitatea post-Brexit nu e una măsurabilă.

Primul caz: Marea Britanie rămâne în UE. Motiv de uşurare în multe cancelarii, daca nu de bucurie: adevărul e că dacă vorbeşti cu oficiali germani, francezi sau de alte naţionalitati, mai toţi au obosit de atitudinea britanicilor, mai ales când Europa are pe cap două ameninţări cheie: Rusia (cu avangarda România-Polonia la capitolul combatere) respectiv chestiunea migranţilor (cu presiune prioritară pe Germania, Franţa, Italia, ţările mari cele mai implicate în dosar). Aşadar, o atitudine victorioasă, pusa pe reformarea UE, a unui Cameron care a câştigat o victorie „pyrrica” (a câştigat referendumul, dar şi-a îndepărtat partidul), e puţin probabilă, la ambele capete: şi Cameron e istovit, şi nici UE nu va avea chef de prelegeri de reformă, nu cel puţin de la un stat care nu a fost constructiv într-un moment de cotitură pentru UE. Marea Britanie va fi cea care va trebui să se recupleze, ca influenţa, la procesele cheie ale UE, în care vocea britanicilor la Bruxelles s-a auzit din ce în ce mai rar în ultimii ani, pierderea de influenţă de altfel începând cu retragerea conservatorilor britanici din Partidul Popularilor Europeni. Vor răsufla uşuraţi şi mai mulţi funcţionari britanici care se gândeau să devină funcţionari belgieni sau irlandezi în caz de Brexit.

Pentru Bucureşti, rămânerea Marii Britanii în UE va fi o oportunitate: am lucrat bine în mai multe dosare cheie, de la energie la inovaţie. De asemenea, va conta că un stat care înfrunta Rusia cu hotărâre, un aliat cheie al SUA, rămâne în aceeaşi barca europeană. Sigur, Regatul Unit nu părăseşte NATO, dar plecarea din UE va avea şi o implicaţie securitară. La Bruxelles, fără Marea Britanie, ameninţările din sud vor fi considerate, de o majoritate, mai importante ca cele din est. Pentru Bucureşti, Londra poate fi o dublă oportunitate, pe lângă cooperarea de la Bruxelles: listarea la London Stock Exchange – restartarea listărilor mai precis în City-ul britanic, care va rămâne foarte influent; respectiv refacerea imaginii diasporei române, atât în UK, cât şi în lume, presa britanică fiind citită în plan global.

Al doilea caz: Brexitul reuşeşte. Urmează un set de incertitudini, şi e greu de prezis cum vor reacţiona varii actori europeni şi internaţionali, politici şi financiari. La Bruxelles va exista o tensiune între două viziuni / abordări raportat la orice negocieri de ieşire cu Londra: să îi facem să plătească pentru semnalul pe care îl dau edificiului european VS. Să îi ignorăm, ambele variante încercând să prevină contagiunea prin strategii diferite („uite ce veţi păţi dacă şi voi faceţi la fel” vs „nu vă panicaţi, keep calm and carry in the EU, asta e, îi lăsăm să plece, oricum nu le plăcea aici”). Franţa ar înclina spre prima variantă, Germania spre a doua, se aude pe culoarele de la Bruxelles.

Cert este că aproape instant o serie de actori cheie vor întoarce spatele Marii Britanii sau o vor ignora: va fi greu pentru Londra să păstreze zeci de miliarde care trec prin City pentru că UK e stat UE, respectiv britanicii vor conta mai puţin ca voce în zona securităţii internaţionale. Asta va afecta şi Bucureştiul, care va avea un aliat mai puţin vocal şi influent raportat la ameninţarea rusă, dar va debranşa ca influenţă şi aşa zisul flanc „liberal” al UE: Marea Britanie se putea alia cu Olanda şi ţările nordice pentru iniţiative care puteau să blocheze „motorul franco-german”. Nici motorul nu mai e ce a fost, dar cu siguranţă „flancul liberal” îşi pierde campionul. O parte dintre britanicii din instituţii vor face pasarela spre alte nationalităţi, alţii vor pleca de la Bruxelles spre instituţii internaţionale din alte capitale.

„Libertatea” clamată de tabăra Leave va fi ca în bancul cu poliţistul şi limbile străine, cu replica finală „şi la ce i-a folosit”. Da, mai multă libertate de a negocia tratate comerciale, dar cu ce tărie de negociere? Înainte, Londra, când discuta cu India şi China putea promite discret nu doar sprijin la Londra ci şi la Bruxelles, în caz de Brexit nu mai poate promite decât propria acţiune. De la a doua economie a UE, cu influenţa aferentă în clubul european, devine „liberă”, dar cu o influenţă în scădere, şi cu banii oricum luaţi: dacă vrea acces la piaţa comună UE va trebui să plătească. În câţiva ani, dacă cumva Regatul „Unit” supravieţuieşte dorinţei de desprindere foarte probabile a Scoţiei (care va vrea în UE) şi a Irlandei din Nord (care, surpriză-surpriză, va vrea în Irlanda), va încerca să renegocieze revenirea la UE. Tendinţa mondială e de creştere a influenţei formatelor regionale, indiferent de crizele momentului: e cel puţin ironic să vezi tendinţa ASEAN de a se integra mai mult, pe model UE, în paralel cu pierderea entuziasmului european pentru Uniune.

Desigur, mai poate exista un al treilea scenariu, cu sfidarea parlamentară a unui răspuns pozitiv pentru Brexit (parlamentarii britanici, pro-UE în majoritatea lor, să nu susţină iniţierea procedurilor de ieşire din UE), dar acest lucru ar avea consecinţe politice la urmatoarele alegeri din UK, pe latura populistă.

Radu Magdin e consultant şi analist transnaţional şi poate fi urmărit pe Twitter aici: https://twitter.com/radumagdin