Rebelii houthi din Yemen au lansat noi atacuri cu drone și rachete anti-navă, după loviturile americano-britanice asupra bazelor lor

Rebelii houthi au lansat vineri drone şi rachete anti-navă după atacuri americano-britanice asupra poziţiilor lor din diferite părţi ale Yemenului, a transmis armata americană, relatează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - sâm, 01 iun. 2024, 10:05
Rebelii houthi din Yemen au lansat noi atacuri cu drone și rachete anti-navă, după loviturile americano-britanice asupra bazelor lor

Într-un mesaj pe X, Comandamentul SUA pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a precizat vineri că a interceptat patru drone lansate de houthi – trei în Marea Roşie şi una în Golful Aden – şi că o a cincea dronă s-a prăbuşit în mare.

Rebelii au lansat, de asemenea, două rachete balistice anti-navă din Yemen spre Golful Aden „fără a provoca răniţi sau daune”, a mai menţionat CENTCOM.

Rebelii houthi au ameninţat vineri că îşi vor intensifica atacurile asupra navelor din largul Yemenului, după ce loviturile americano-britanice asupra poziţiilor lor au ucis 16 persoane, conform lor.

Bilanţul, care nu a putut fi verificat din surse independente, este unul dintre cele mai grele suferite de aceşti insurgenţi pro-iranieni de când Statele Unite şi Regatul Unit au început să le vizeze facilităţile, pentru a proteja transportul maritim în Marea Roşie şi Golful Aden.

Loviturile comune au fost efectuate împotriva a 13 centre ale rebelilor, pentru a preveni atacuri viitoare, a explicat CENTCOM.

Din noiembrie, rebelii houthi au comis zeci de atacuri asupra navelor în Marea Roşie şi Golful Aden, declarând că acţionează în solidaritate cu palestinienii din Fâşia Gaza, unde Israelul se află în război de aproape opt luni cu mişcarea islamistă palestiniană Hamas.

Hamas, rebelii houthi din Yemen şi mişcarea islamistă libaneză Hezbollah fac parte din „axa rezistenţei”, o grupare de mişcări armate ostile Israelului şi Statelor Unite, susţinută de Iran.

Statele Unite, un aliat apropiat al Israelului, au înfiinţat o forţă multinaţională în decembrie pentru a proteja transportul maritim în această zonă strategică şi au lansat primele lovituri în Yemen în ianuarie, cu ajutorul Regatului Unit.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Veniturile Greciei din turism ar urma să depăşească 20 miliarde de euro anul acesta, iar primele semne pentru anul viitor sunt pozitive, a declarat marţi ministrul elen al Turismului, Olga......
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia îşi propune să încheie un acord de demarcaţie maritimă cu Siria după ce un guvern permanent va fi format la ...
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât cu personal străin
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât ...
Rezolvarea deficitului de angajaţi în staţiunile de iarnă din Bulgaria nu va fi posibilă fără a face angajări din ...
Fitch a coborât perspectiva de rating a Romgaz de la stabilă la negativă
Fitch a coborât perspectiva de rating a Romgaz de la stabilă la negativă
Agenţia de rating Fitch a revizuit perspectiva ratingului acordat Romgaz de la stabilă la negativă şi a confirmat rating-ul ...