Rebelii houthi din Yemen au revendicat un nou atac comis asupra unei nave civile în Marea Roșie
Un purtător de cuvânt al rebelilor, care a făcut acest anunţ, a susţinut că respectiva navă se îndrepta către Israel şi că echipajul a ignorat avertismentele de a se opri. Operatorul francez al navei a precizat că aceasta şi echipajul său sunt în siguranţă după atac şi că destinaţia era un port egiptean.
Rebelii houthi, apropiaţi de Iran şi care controlează coasta vestică a Yemenului, au ameninţat că orice navă aflată în zonă şi a cărei destinaţie este Israelul poate fi o ţintă a lor, ca ripostă faţă de ofensiva armatei israeliene împotriva grupării Hamas în Fâşia Gaza.
Purtătorul lor de cuvânt menţionat mai sus a spus miercuri că rebelii vor continua să atace „navele israeliene sau cele care se îndreaptă către porturile Palestinei ocupate (…) până când li se vor oferi proviziile necesare de alimente şi medicamente fraţilor noştri din Fâşia Gaza”. Acesta a avertizat şi „inamicul american sau orice altă parte că orice agresiune americană nu va rămâne fără răspuns”.
Comandamentul american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a precizat miercuri că, în cursul nopţii, rebelii houthi au lansat două rachete balistice care au explodat în apropierea a două nave comerciale în partea de sud a Mării Roşii, fără a provoca pagube.
Acesta a fost al 24-lea atac asupra navigaţiei comerciale în zonă după data de 19 noiembrie, mai menţionează comandamentul american, care coordonează o forţă navală de protecţie mobilizată de SUA în Marea Roşie.