Rebranding la companiile PPC, fostele Enel, din România

10 04. 2024
Magazin PPC

”Energia electrică ne însoțește constant în rutina noastră zilnică, definește lumea în care trăim din ce în ce mai mult, dar modul în care o folosim este diferit pentru fiecare dintre noi. Însă, fie că utilizăm energia electrică pentru a încărca un telefon sau mașina electrică, pentru a ilumina orașele în care locuim, pentru confortul nostru sau pentru mini-sera din sufragerie, fie că instalăm panouri solare, fiecare dintre noi are propriile scopuri și dorințe.

Iar scopul companiilor PPC în România este să onoreze încrederea clienților, cei care ne încredințează confortul lor zilnic, pentru că energia electrică este necesară pentru nevoile și preferințele fiecărui client”, a declarat Alessio Menegazzo, CEO & Country Manager al companiilor PPC în România.

Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară, arată compania.

Tot astăzi a fost lansat și www.ppcenergy.ro, noul site al companiilor PPC din România, precum și  noua aplicația myPPC, două platforme digitale moderne în care clienții vor putea găsi, pe lângă date despre companiile PPC, funcționalități cum ar fi gestionarea contului, plata facturilor, dar și soluții energetice, alături de servicii cu valoare adăugată.

„Campania de rebranding aduce în prim-plan libertatea clienților de a-și crea propriile reguli și rutine și de a-și exprima personalitatea. Spoturile TV, realizate de agenția DDB România, îi introduc pe privitori în viețile mai multor oameni, fiecare având un mod unic de a utiliza energia. Deși fiecare poveste este specială în felul său, universalitatea constă în diversitatea modurilor de a folosi serviciile și produsele PPC”, mai arată comunicatul.

“Sloganul „Energie pentru orice” transmite ideea că la PPC fiecare client găsește soluțiile potrivite pentru modul său de viață, pentru pasiunile, nevoile și dorințele sale, fără prejudecăți sau întrebări care să îi pună în discuție alegerile. Energia reprezintă mai mult decât un simplu bun de consum; este o alegere personală. PPC își dorește să fie un partener pe termen lung, pregătit să ofere soluții de energie sustenabilă pentru orice nevoie, dorință sau plan – atât pentru prezent, cât și pentru viitor.

Începând din luna aprilie 2024, logoul PPC va înlocui treptat logoul Enel atât pe facturile clienților, cât și în toate punctele de contact, inclusiv în magazine, pe stațiile de plată de tip self-pay și în comunicările sau canalele online”, mai arat[ compania.

În data de 25 octombrie 2023, Grupul PPC a anunțat finalizarea tranzacției prin care a achiziționat participațiile deținute de către Grupul Enel în România, încheind cu succes prima sa extindere majoră pe piața externă. Finalizarea tranzacției a reprezentat un eveniment de referință pentru strategia de creștere a PPC, prin achiziționarea unui portofoliu semnificativ de proiecte regenerabile (deopotrivă finalizate și în curs de dezvoltare), dar și a operațiunilor de distribuție și furnizare a energiei electrice din România.