Recalibrarea Alianței Renault – Nissan – Mitsubishi implică o colaborare limitată
Cu doar o zi în urmă, grupul francez Renault, din care face parte și Dacia, a a anunțat triumfător intrarea în vigoare a unui nou acord cu Nissan prin care sunt puse noi baze pentru Alianța Renault – Nissan – Mitsubishi. Conform oficialilor francezi, „Renault Group și Nissan vor deține de acum o participare încrucișată de 15%, cu obligația de păstrare a acțiunilor precum și cu obligația de plafonare a participației fiecăruia. Drepturile de vot ale Renault Group și ale Nissan sunt plafonate la 15% din drepturile de vot exercitabile, cele două grupuri având posibilitatea de a-și exercita liber drepturile în cadrul acestei limite”.
Mai mult chiar, Jean-Dominique Senard, președintele Alianței, declara că este bucuros să anunțe „intrarea în vigoare a Noului Acord al Alianței încheiat la sfârșitul lunii iulie 2023. Acest acord marchează un jalon important pentru Renault Group, Nissan și Mitsubishi Motors; el pune bazele unui nou parteneriat de lungă durată, just și eficient, care va crea valoare pentru fiecare membru al Alianței, precum și pentru toți stakeholderii noștri”.
Doar că, dincolo de echilibrarea balanței portofoliului de acțiuni și mesaje triumfătoare de marketing, cei de la Renault și-au anunțat angajații printr-un comunicat intrat în posesia agenției AFP că, de acum înainte „Renault, Nissan și Mitsubishi vor acționa independent și devin concurenți”.
Același document citat de AFP menționa că angajații producătorului francez sunt însemnați să înceteze să-și mai partajeze fișierele și datele cu producătorii japonezi Nissan și Mitsubishi începând chiar de luni, 6 noiembrie.
„Alianța Renault – Nissan se încheie pe 6 noiembrie. Deci, de la această dată, nu mai există comunicare cu Nissan”, a indicat și un e-mail intern văzut de jurnaliștii AFP, în timp ce un altul, tot din interiorul companiei, menționa că Renault, Nissan și Mitsubishi „vor acționa acum independent, devenind concurenți” (…) „nu se mai poate face schimb de informații, cu excepția cazurilor strict supravegheate”.
Potrivit unei surse apropiate subiectului, care a confirmat încetarea partajării de informații și date între cei doi producători, acest pas constituie continuarea logică a reducerii participării Renault la Nissan. Totodată, încetează și achizițiile comune de servicii, piese și componente, detaliu care schimbă drastic vechea organizare a Alianței. În vechea structură, achizițiile comune ocupau un loc fundamental menit să reducă puternic costurile de cercetare, dezvoltare și producție.
Sursa AFP a mai explicat că membrii Alianței „au fost întotdeauna concurenți pe piață. Acest cuvânt, competiție, nu este nou. (…) Ne îndreptăm către un nou capitol pentru Alianță, dar care nu are aceeași formă”.
Totuși, se pare că nu toți angajații grupului francez au cunoscut detaliile organizatorice ale noii structuri a Alianței. Fabien Gloaguen, reprezentant al sindicatului uzinei Renault din Sandouville, a declarat că nu poate judeca strategia Renault, însă este limpede că din evoluția Alianței „lipsește claritatea”. În plus, el s-a declarat îngrijorat de „incertitudinea” care planează asupra viitorului celor 1.400 de angajați care lucrează la centrul comun de achiziții din Franța sau în fabricile Renault care produc mașini Nissan.
Conform AFP, contactați de agenție, oficialii Renault au susținut că niciun angajat al centrului de achiziții nu va fi disponibilizat și că „reorganizarea este în curs”. Nici asamblarea de vehicule Nissan în uzinele Renault nu va înceta, iar producătorii vor continua să facă schimb de date cu privire la proiectele comune.
Prin urmare, atât Renault cât și Nissan sau Mitsubishi vor continua să colaboreze, însă strict în urma unor negocieri punctuale pentru proiectele comune. De altfel, oficialii diviziei europene a Mitsubishi au confirmat, pentru LifeNews.ro de această dată, că dezvăluirile AFP nu reprezintă noutăți pentru cei care cunosc îndeaproape detaliile noului parteneriat, totul fiind rezultatul unei „recalibrări care a fost deja anunțată”.
Citește și:
– Renault și Nissan redevin aliați cu drepturi depline. Fiecare deține 15% din acțiunile celuilalt
– Alianța Renault – Nissan, recalibrată: Francezii rămân cu 15% dintre acțiunile grupului japonez. 600 mil. euro pentru Ampere