Recaro Automotive, furnizor de scaune auto, a intrat în insolvență
Pasionații de mașini, în special sport, știu cu siguranță ce înseamnă Recaro. În 1965, compania cu sediul în Kircheim unter Teck (Germania), a prezentat primul său scaun auto, caracterizat printr-un suport lateral ferm și o ergonomie aproape fără cusur. Doi ani mai târziu urma primul scaun sport care, ulterior, a fost asociat de mulți chiar cu marca germană.
Au urmat ani în care numele Recaro putea fi văzut atât în mașini de circuit cât și în modele sportive ale marilor constructori auto germani. Mărci precum Audi, Aston Martin, BMW, Mercedes-Benz, Cadillac, Ford, Ineos, Mazda, Porsche sau Renault și-au dotat vehiculele sportive de top cu scaune produse de această companie. Chiar și pe stadioanele de fotbal, scaunele Recaro și-au creat un renume după ce firma a furnizat băncile de rezerve ale unor echipe precum VfB Stuttgart, Borussia Dortmund sau chiar Real Madrid.
Ei bine, conform presei germane, Recaro Automotive, companie deținută acum de fondul de investiții american Raven Acquisitions, care a preluat afacerea în 2020 de la producătorul de scaune Adient, se află în insolvență. Este important de menționat că în această situație se găsește doar Recaro Automotive, companie producătoare de scaune auto și sport, în timp ce divizia care produce scaune pentru avioane sau gaming are propiul destin, neafectat de problemele industriei producătoare de mașini și componente, sub conducerea Recaro Holding.
Deși, la preluarea din 2020, fondul american de investiții nota că noua structură a companiei va permite Recaro Automotive să se concentreze mai bine asupra activității sale de bază – scaunele de performanță, ergonomice și cu aplicații speciale -, transformarea nu pare să fi avut succes, firma înregistrând în continuare pierderi însemnate.
Recaro are 425 de angajați la uzinele sale din Kirchheim unter Teck, precum și în cele din SUA și Japonia. Puternicul sindicat german IG Metall a menționat că, în prezent, nu este clar ce înseamnă insolvența pentru cei 215 lucrători de la fabrica din Germania și a solicitat transparență din partea conducerii Recaro.
Istoria Recaro a început în 1906 sub denumirea Stuttgarter Carrosserie und Radfabrik, când producea caroserii pentru diverse modele de mașini. Numele companiei a fost schimbat Recaro în 1963, atunci când Porsche a preluat un pachet majoritar de acțiuni, prilej cu care a fost schimbat domeniul de activitate al firmei. Primul său scaun sport fabricat pentru Porsche 911 a fost realizat, așa cum spuneam, în 1965.
Este important de menționat că mai multe companii germane din industria de componente și servicii auto și-au anunțat insolvența de la începutul lui 2024. Printre acestea se află Eissmann Automotive, Auto-Kabel, Franken Guss, și Global Retool.