Veşti proaste: Recesiunea din zona euro s-a agravat în trimestrul patru 2012
Produsul Intern Brut al zonei euro a înregistrat o scădere de 0,6% în trimestrul patru al anului trecut comparativ cu trimestrul al treilea, o scădere mai mare decât declinul de 0,4% anticipat de analişti. Toate marile economii ale zonei euro (Germania, Franţa, Italia şi Spania) au înregistrat o scădere economică la finele anului trecut.
De asemenea, Uniunea Europeană (UE 27) a înregistrat şi ea o contracţie a PIB de 0,5% în trimestrul patru comparativ cu trimestrul trei, după un avans modest de 0,1% în trimestrul al treilea. În schimb, România alături de statele baltice, Bulgaria şi Slovacia, sunt statele care au înregistrat o creştere a PIB.
În ritm anual, trimestrul patru 2012 comparativ cu trimestrul patru 2011, PIB al zonei euro a înregistrat o contracţie de 0,9% în timp ce UE a înregistrat o contracţie de 0,6%.
Pe ansamblul anului 2012 Produsul Intern Brut a scăzut cu 0,5% în zona euro şi cu 0,3% în Uniunea Europeană.
În cazul României, potrivit datelor prezentate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS), Produsul Intern Brut a crescut cu 0,2%, în 2012, comparativ cu anul precedent. Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) estimau, recent, că România va înregistra anul acesta o creştere economică în jurul a 1,5%, după ce în 2012 creşterea a fost aproape de zero.