‘Momentul de vârf al crizei a rămas în urmă, ceea ce face posibilă depăşirea tensiunii şi neîncrederii de pe pieţele financiare şi contribuie totodată la faptul că Banca Centrală Europeană poate să-şi continue politica actuală favorabilă. Moneda europeană a devenit mai sigură, conjunctura internaţională se îmbunătăţeşte, se conturează o anumită creştere în Europa, iar Italia, deşi mai lent, urmează acestor tendinţe’, a afirmat Romano Prodi.
Fostul preşedinte al CE consideră, în acest sens, că rolul de lider necondiţionat în Europa aparţine Germaniei, care, în opinia sa, ar trebui să devină locomotiva creşterii economiei europene. ‘Impulsionarea creşterii economice în Germania ar fi un cadou pentru întreaga Europă. În Germania, toţi indicatorii economici sunt favorabili unei politici de dezvoltare faţă de care acolo există o anumită precauţie’, a remarcat fostul oficial european, subliniind că ‘tot ceea ce se cere Germaniei, de la care nimeni nu solicită bani pentru ,,salvare,, este să aplice măsuri ce vizează creşterea, devenind astfel forţa motrice pentru alte ţări europene’.
Un alt aspect important este asigurarea unei mai mari unităţi în Europa, ceea ce depinde, de asemenea, de Germania, mai consideră Prodi, potrivit căruia ‘astăzi lider este o ţară, după care vin celelalte ţări, obligate să urmeze politica Germaniei’. Iar, aceasta impune, desigur, o responsabilitate şi mai mare din partea Berlinului, a mai spus el.
În acelaşi interviu, Romano Prodi a declarat că unitatea Europei nu mai este pusă la îndoială, dar vor rămâne pentru o lungă perioadă obstacole legate de probleme de politică externă şi apărare.
‘Nu trebuie să uităm că la baza oricărui stat au fost întotdeauna banii şi armata. Unul dintre aceşti piloni / banii / a suferit deja o modificare, dar nu fără dificultate şi rezistenţă. În materie de unificare a forţelor armate, guvernele ţărilor suverane vor manifesta mult mai multă precauţie’, a subliniat fostul preşedinte al Comisiei Europene.
În opinia sa, această fragmentare şi lipsă de coordonare a ţărilor europene în materie de politică externă nu au permis UE să joace un rol mai important în găsirea unei soluţii la criza siriană.