Rechizitoriu dosar Ferma Băneasa: Steinmetz organiza petreceri la Monaco pentru miniştri şi parlamentari

Economica.net
19 05. 2016
benny_52398300_76017400

Procurorii susţin că Benyamin Steinmetz a fost implicat activ în activitatea grupului infracţional constituit pentru obţinerea ilicită a proprietăţilor revendicate de prinţul Paul, a fost informat în permanenţă şi a susţinut activitatea de traficare a influenţei, aprobând săvârşirea unor fapte de corupţie.

‘Pentru a-şi asigura susţinerea intereselor membrilor grupului, inculpatul Benyamin Steinmetz a organizat petreceri private, în Israel sau la Monaco, la care a invitat persoane cu funcţii importante în statul român, parlamentari sau membri ai guvernului, iar apoi numele acestora a fost folosit de membrii grupului pentru a-şi dovedi influenţa, atât faţă de inculpatul Paul al României, cât şi faţă de funcţionarii publici cu atribuţii în retrocedarea bunurilor revendicate de acesta şi urmărite de grup. De asemenea, la astfel de petreceri au fost invitaţi oameni de afaceri cu scopul atragerii lor în proiectul Reciplia’, se arată în rechizitoriu.

Conform aceleiaşi surse, Benyamin Steinmetz ‘era cel care a coordonat întreaga activitate, fiind cel care a adus aportul cel mai mare’.

În privinţa lui Tal Silberstein, procurorii anticorupţie arată că acesta i-a fost prezentat prinţului Paul pentru a-i întări convingerea că Remus Truică are influenţă la nivelul conducerii politice a României, aşa cum pretindea.

‘Silberstein a fost esenţial, persoana, reputaţia şi susţinerile acestuia fiind elementele determinante în convingerea prinţului Paul al României pentru cumpărarea influenţei, cu atât mai mult cu cât acesta s-a prezentat ca fiind unul dintre asociaţii din Reciplia. (…) Dacă în primă fază demersurile efective ale grupului infracţional pentru obţinerea bunurilor au fost întreprinse de Remus Truică şi Roşu Robert Mihai, ulterior, profitând de prezenţa sa cu regularitate în România, urmare a unui contract de consultanţă avut cu (…) pentru alegerile din anul 2008, inculpatul Tal Silberstein s-a implicat în mod direct în aceste demersuri, cu atât mai mult cu cât din această postură a putut să pretindă faţă de inculpatul Paul al României că are influenţă inclusiv la nivelul primului-ministru de la acea dată (Călin Popescu Tăriceanu – n.r.)’, se menţionează în rechizitoriu.

Procurorii mai susţin că Silberstein ‘prezenta şi afişa permanent această legătură a sa la cel mai înalt nivel politic în statul român, fiind prezentată ca modalitate de rezolvare a eventualelor probleme ivite în derularea afacerii’. În plus, profitând de legăturile politice, cetăţeanul israelian a acţionat, la solicitarea lui Remus Truică, pentru obţinerea unei funcţii politice de reprezentare pentru prinţul Paul, purtând discuţii directe cu persoane care ar fi avut competenţă în acest sens.

‘Pe lângă activitatea de traficare a influenţei faţă de inculpatul Al României Paul Philippe, inculpatul Tal Silberstein a susţinut grupul infracţional şi prin implicare şi acţiuni nemijlocite în procedurile de retrocedare, prezentându-se în faţa autorităţilor care urmau să soluţioneze cererile şi etalându-şi relaţiile avute la nivelul autorităţilor centrale (Guvernul României), punând astfel presiune pe funcţionarii publici în scopul emiterii unor soluţii favorabile’, se mai precizează în rechizitoriul DNA.

Omul de afaceri Remus Truică, prinţul Paul şi Dan Andronic au fost trimişi în judecată, alături de alte persoane, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în dosarul ”Ferma Băneasa”.

Procurorii DNA Braşov i-au trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, pe Remus Truică, pentru constituire de grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi spălare de bani, ambele în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită, şi pe prinţul Paul, pentru cumpărare de influenţă şi spălare de bani, ambele în formă continuată, şi complicitate la abuz în serviciu.

În dosar au mai fost deferiţi justiţiei, sub control judiciar: Dan Andronic, Marius Andrei Marcovici, Lucian Claudiu Mateescu, Gheorghe Sin, Niculae Dima, Theodor Chiriac, Nicolae Jecu, Nela Păvăloiu şi Valentin Delcea.

În stare de libertate vor fi judecaţi, în acelaşi dosar, Robert Mihăiţă Roşu, Tal Silberstein, Benyamin Steinmetz, Moshe Agavi, Apostol Muşat, Corina Teodora Dicu, Dragomira Gheorghiţă, Ion Stoian, Caterina Popa, Gheorghe Olteanu şi Marin Gostin.