Recomandări pentru populaţie în vederea prevenirii unor posibile toxiinfecţii alimentare, în perioada Sărbătorilor de iarnă

Specialiştii veterinari recomandă populaţiei să cumpere carne de porc şi preparate obţinute din aceasta numai din unităţi sau spaţii autorizate sanitar veterinar, pentru evitarea unor posibile toxiinfecţii alimentare sau infestării cu parazitul Trichinella, avertizând totodată că vânzarea cărnii de porc neexpertizată sanitar veterinar se sancţionează cu amenzi cuprinse între 20.000 şi 40.000 de lei.
Economica.net - mie, 06 dec. 2017, 18:13
Recomandări pentru populaţie în vederea prevenirii unor posibile toxiinfecţii alimentare, în perioada Sărbătorilor de iarnă

Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), controalele specifice perioadei sărbătorilor de iarnă în târgurile de animale, pieţe şi unităţi agroalimentare au demarat în data de 4 decembrie şi se vor derula până pe 8 ianuarie 2018.

De asemenea, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti a dispus intensificarea controalelor pe teritoriul municipiului Bucureşti la unităţile care recepţionează, depozitează, transportă, prelucrează şi comercializează produse alimentare de origine animală şi non-animală şi sancţionarea oricărei abateri de la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.

‘O atenţie sporită va fi acordată conştientizării populaţiei asupra necesităţii efectuării examenului trichineloscopic pentru depistarea Trichinella spp. în carnea provenită de la porcii crescuţi în gospodăriile populaţiei şi în carnea provenită de la vânatul sălbatic împuşcat, destinată numai pentru consumul propriu, în scopul prevenirii cazurilor de îmbolnăvire’, se menţionează într-un comunicat al DSVSA Bucureşti.

Pentru municipiul Bucureşti, în perioada 15 – 30 decembrie 2017 (excepţie 25 şi decembrie 2017), DSVSA Bucureşti asigură un program de lucru pentru efectuarea examenului trichineloscopic de către personalul sanitar veterinar în trei locaţii, respectiv LSVSA Bucureşti, str. Ilioara. nr. 16Y, sector 3, în fiecare zi lucrătoare de luni până vineri în intervalul orar 8:30 – 15:30; DSVSA Bucureşti, str. Ilioara, nr. 16Y. Sector 3 (locaţie adiacentă arhivei) începând cu data de 15 decembrie 2017 şi Piaţa Progresul, sector 4, începând tot cu data de 15 decembrie 2017. Programul de funcţionare pentru aceste două puncte de lucru este de luni până vineri, între orele 9:00 -17:30, iar în zilele de sâmbătă şi duminică, între 9:30 – 16:30.

Potrivit sursei citate, în zilele de 24 şi 30 decembrie programul de lucru este între orele 9:30-13:30.

Tariful pentru determinarea Trichinella spp. prin examen trichineloscopic direct al cărnii de porc este de 10,71 lei (inclusiv TVA) şi de 21,42 lei (inclusiv TVA) pentru examenul trichineloscopic al cărnii de vânat.

‘În cadrul LSVSA Bucureşti, examenul pentru depistarea larvelor de Trichinella spp. se efectuează prin metoda digestiei artificiale, iar costul analizei este de 55,93 (preţ cu TVA). Durata analizei este de 3 ore/probă, iar buletinul de analiză se emite în 24-48 ore, în funcţie de numărul de probe aflate în lucru’, se menţionează în comunicat.

Inspectorii sanitari veterinari precizează că examenul trichineloscopic se execută pe probe de carne recoltate de la animalul sacrificat la nivelul gospodăriilor proprii în vederea consumului propriu, din pilierii diafragmatici, din partea musculară a diafragmei situată în apropierea coastelor sau a sternului, musculatura intercostală şi musculatura de la baza limbii.

Persoana care solicită efectuarea examenului trichineloscopic la punctul de lucru trebuie să prezinte actul de identitate.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...