Reconstrucţia estului Ucrainei va costa peste 600 de milioane de euro

Reconstrucţia regiunilor afectate de conflictul în estul Ucrainei va costa cel puţin 11 miliarde de hrivne, adică 670 de milioane de euro, a indicat miercuri, la Bruxelles, vicepremierul ucrainean Vladimir Groisman, potrivit AFP.
Economica.net - joi, 09 oct. 2014, 05:21
Reconstrucţia estului Ucrainei va costa peste 600 de milioane de euro

Preşedintele încă în exerciţiu al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, anunţase în 30 august că Uniunea Europeană este dispusă să organizeze ‘la sfârşitul anului’ o ‘conferinţă a donatorilor’ care ‘va include regiunile din estul Ucrainei afectate în mod special’ de conflict, după o întâlnire cu preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, scrie Agerpres.

‘S-a vorbit despre 11 miliarde de hrivne, dar aceasta nu este decât o primă evaluare şi ea datează deja de o lună’, a indicat presei ministrul Groisman, subliniind de altfel că cursul monedei ucrainene a ‘scăzut mult’.

O reuniune cu ambasadorii europeni, american şi canadian la Kiev a fost organizată pe această temă, dar ‘nicio dată nu a fost decisă încă’ pentru conferinţa donatorilor, a spus Groisman.

‘Este important să se efectueze o evaluare bună a nevoilor populaţiei pentru a putea utiliza în mod foarte raţional fiecare bănuţ al ajutorului’, a afirmat el.

‘Reconstrucţia Donbasului’, care include bastioanele rebelilor proruşi din Doneţk şi Lugansk, ‘nu este doar o renovare, o reconstrucţie, ci şi o reintegrare’ a Ucrainei şi o ‘readaptare socială’, potrivit ministrului.

Ucraina a anunţat miercuri că intenţionează să ceară Fondului Monetar Internaţional un sprijin financiar sporit, consecinţă a celor aproape şase luni de lupte în estul ţării, unde încetarea focului decretată în urmă cu o lună nu prea este respectată.

Vladimir Groisman s-a întâlnit la Bruxelles cu comisarul Johannes Hahn, care va fi responsabil de politica vecinătăţii în viitoarea comisie, şi cu preşedintele Comitetului regiunilor, Michel Lebrun, pentru a-i informa despre proiectele de descentralizare ale guvernului său.

Pe de altă parte, ministrul ucrainean al afacerilor externe, Pavlo Klimkin, a fost primit miercuri, la Bruxelles, de noul secretar general al NATO, Jens Stoltenberg. Acesta i-a confirmat că patru fonduri de ajutor vor fi operaţionale la începutul lunii decembrie pentru a susţine Ucraina în modernizarea armatei sale, a apărării sale împotriva atacurilor informatice şi pentru îngrijirea soldaţilor răniţi.

‘NATO şi noi am vorbit aceeaşi limbă în ceea ce priveşte situaţia în Ucraina’, a asigurat AFP un consilier al ministrului, Oleksii Makaiev. ‘Ne-ar place ca NATO să ne susţină şi mai mult, avem nevoie de asistenţa practică a NATO pentru a ne moderniza armata’, a explicat el. Ucraina s-ar bucura de asemenea să primească ‘un ajutor militaro-tehnic’ al ţărilor membre care acţionează individual, ‘pentru a putea înfrunta agresiunea rusă’, a adăugat Makaiev.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...