Record de apartamente vândute în octombrie. Județul care a bătut Brașovul și a devenit a doua cea mai mare piață imobiliară

Peste 136.000 de tranzacții cu unități individuale au fost parafate în primele zece luni din acest an, potrivit calculelor Economica.net, pe baza datelor de la Agenția Națională pentru Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Creșterea față de anul trecut este de 9%, iar luna trecută au fost semnate cele mai multe contracte din februarie 2022 încoace.
Andrada Ghira - Dum, 17 nov. 2024, 23:13
Record de apartamente vândute în octombrie. Județul care a bătut Brașovul și a devenit a doua cea mai mare piață imobiliară

2024 este un an mai bun pentru vânzarea de apartamente, arată datele de la ANCPI. Peste 136.000 de tranzacții au fost parafate în perioada ianuarie-octombrie, față de 125.000 cât au fost semnate anul trecut în aceeași perioadă.

Capitala rămâne cea mai mare piață din România, unde anul acesta s-au vândut cu 11% mai multe apartamente decât în primele zece luni ale anului trecut, peste 41.000 de unități individuale.

În 2023, județul Brașov a fost a doua cea mai mare piață imobiliară, cu peste 10.500 de tranzacții parafate. Anul acesta Brașovul și-a pierdut din ritmul de vânzare și a fost depășit de județele Timiș, Iași și Cluj.

7.462 de tranzacții cu unități individuale au fost înregistrate în județul Brașov în primele zece luni din acest an, în scădere cu 8% față de anul trecut.

Cu peste 8.500 de tranzacții realizate anul acesta, județul Timiș a devenit a doua cea mai mare piață imobiliară după București. Timișorenii au cumpărat cu 5% mai multe apartamente anul acesta, potrivit datelor ANCPI analizate de Economica.net.

Județele Iași și Cluj completează topul. Creșterea față de anul trecut pentru Cluj este de 2%, dar județul Iași vine cu o surpriză: tranzacțiile au crescut cu 60%. 

Creșteri notabile s-au mai înregistrat în județele: Dolj (+25%), Ilfov (+17%), Bacău, Constanța (+13%), Mureș (11%).

 

Te-ar mai putea interesa și
CNAIR și-a bugetat pentru acest an venituri în scădere cu 3,35%. Cheltuielile pentru salarii cresc cu 11.85%
CNAIR și-a bugetat pentru acest an venituri în scădere cu 3,35%. Cheltuielile pentru salarii cresc cu 11.85%
Veniturile Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere estimate pentru acest an sunt de aproape 12,058 de miliarde de lei, mai mici cu 3,35% faţă de valoarea preliminată a......
Spectral Mobilă a deschis un magazin nou în Râmnicu Vâlcea
Spectral Mobilă a deschis un magazin nou în Râmnicu Vâlcea
Spectral Mobila S.A. anunță că a inaugurat pe 25 aprilie, în Râmnicu Vâlcea, al 39-lea magazin Spectral Mobilă din ...
Banca Națională a Rusiei a menținut rata dobânzii de referință la 21%
Banca Națională a Rusiei a menținut rata dobânzii de referință la 21%
Banca Centrală a Rusiei a menţinut vineri dobânda de referinţă la 21%, în linie cu estimările, şi a păstrat previziunile ...
Deficitul bugetar a ajuns la 2,28% din PIB, după primele trei luni din 2025
Deficitul bugetar a ajuns la 2,28% din PIB, după primele trei luni din 2025
Deficitul bugetar s-a situat la 2,28% din PIB, după primele trei luni din 2025, comparativ cu 2,04% din PIB în perioada ...