Record Coronavirus – Peste un milion de cazuri, luni, în SUA

04 01. 2022
sua_america__45787654_12523000

SUA au înregistrat un vârf de 1.080.211 de cazuri noi în ziua de 3 ianuarie, scrie Agerpres.

Duminică, dr. Anthony Fauci, principalul consilier al Casei Albe privind criza sanitară, a declarat că creşterea numărului de cazuri de COVID-19 în SUA a urmat o curbă „aproape verticală”.

Omicron este acum varianta dominantă în SUA şi reprezenta circa 59% din cazurile noi în săptămâna care s-a încheiat pe 25 decembrie, potrivit Centrelor de prevenţie şi luptă împotriva maladiilor (CDC).

Anthony Fauci a spus că speră că valul actual îşi va atinge vârful „după câteva săptămâni” înainte de a se inversa, aşa cum s-a întâmplat în Africa de Sud.

Ratele de deces şi de spitalizare în SUA au fost mult mai scăzute în aceste ultime săptămâni decât în alte perioade de creştere a numărului de cazuri de COVID-19.

Numărul de decese înregistrate s-a diminuat cu 10% de la o săptămâna la alta, cu 9.382 de morţi în ultimele şapte zile.

Ţara a înregistrat 3,4 milioane de cazuri în aceste ultime şapte zile, respectiv o medie de 486.000 pe zi, cu un vârf pe 3 ianuarie, potrivit datelor furnizate de Universitatea Johns Hopkins.

Recordul înregistrat de SUA în timpul precedentelor valuri era de 258.000 de cazuri într-o singură zi, în săptămâna 5-11 ianuarie 2011.