Record în Marea Britanie: Populaţia a ajuns la 68,3 milioane de locuitori, după cea mai mare creştere a imigraţiei

08 10. 2024
londra 785949034030

Marea Britanie avea, la sfârşitul lunii iunie din 2023, cu 662.400 de locuitori, în plus faţă de 30 iunie 2022, cea mai mare creştere anuală de când Oficiul Naţional de Statistică (ONS) a început să calculeze aceste date, în 1971.

Imigraţia internaţională netă a fost principalul contributor la creşterea populaţiei în toate cele patru componente ale Regatul Unit – Anglia, Ţara Galilor, Scoţia şi Irlanda de Nord, scrie Agerpres.

Peste 1,18 milioane de străini au venit să se instaleze în Regatul Unit în perioada respectivă, în timp ce 508.300 au plecat, rezultând o imigraţie netă de 677.300 de persoane, potrivit estimărilor provizorii ale ONS.

În 2015, anul anterior referendumului pentru Brexit, imigraţia anuală fusese de 329.000 de persoane.

În paralel, în perioada iulie 2022 – iunie 2023 s-a înregistrat un spor natural negativ, de 16.300 de persoane (664.000 de naşteri şi 680.700 de decese), primul de după anul 1976 – cu excepţia lui 2020, primul an al pandemiei COVID-19. Proiecţiile anterioare sugerau că un spor natural negativ nu se va consemna mai devreme de mijlocul anilor 2030.

În timp ce modificările post-Brexit în regimul vizelor au condus la o scădere abruptă a numărului de imigranţi din Uniunea Europeană, noile reguli privind vizele de muncă au adus o creştere a imigraţiei din India, Nigeria şi Pakistan, adesea pentru a umple locurile de muncă vacante în sănătate şi asistenţă socială.

Dacă până la Brexit şi sfârşitul liberei circulaţii în 2021, cetăţenii UE reprezentau principalul contingent de imigranţi în Marea Britanie, acum imigraţia provine în procent de 85% din afara UE.

Subiectul imigraţiei este unul sensibil în Marea Britanie, toate guvernele succesive post-Brexit, inclusiv cel actual laburist, promiţând să reducă amploarea fenomenului.

În luna august, în Marea Britanie s-au înregistrat timp de mai multe zile revolte violente anti-imigraţie