Record în Marea Britanie. Rata inflaţiei, la cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani

Preţurile de consum în Marea Britanie au înregistrat luna trecută cel mai rapid ritm de creştere din ultimii 40 de ani, intensificând povara asupra gospodăriilor şi sporind posibilitatea ca Banca Angliei să majoreze dobânda, arată datele publicate miercuri de Oficiul Naţional de Statistică (ONS), transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 22 iun. 2022, 13:39
Record în Marea Britanie. Rata inflaţiei, la cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani

Este cel mai ridicat nivel al inflaţiei în rândul G7 (principalele ţări industrializate din lume), scrie Agerpres.

Rata anuală a inflaţiei a urcat în mai la 9,1%, cel mai ridicat nivel începând din martie 1982, în linie cu estimările analiştilor, care se aşteaptă la continuarea creşterii preţurilor de consum. În aprilie, inflaţia s-a situat la 9%.

Unii investitori avertizează că Marea Britanie se confruntă atât cu riscul unei inflaţii ridicate persistente, cât şi cu cel al recesiunii, în urma majorării preţurilor la importurile de energie şi a dificultăţilor provocate de Brexit.

„În condiţiile în care perspectivele economice sunt atât de neclare, nimeni nu ştie cât de mult ar putea creşte inflaţia şi cât de mult timp va continua acest proces, pentru a efectua ajustări monetare şi fiscale dificile”, a apreciat Jack Leslie, economist la think tank-ul Resolution Foundation.

Instituţia a publicat miercuri un raport în care arată că Brexit-ul a afectat semnificativ costul vieţii, făcând din Regatul Unit o economie mai închisă, pe termen lung fiind afectate productivitatea şi salariile.

Preţurile de consum în Marea Britanie au fost în mai ridicate decât în Statele Unite, Franţa, Germania şi Italia. Deşi Japonia şi Canada nu au raportat încă datele pentru luna trecută, analiştii nu se aşteaptă ca inflaţia în aceste ţări să se apropie de 9%.

Săptămâna trecută, Banca Angliei (BoE) a avertizat că inflaţia va rămâne probabil peste 9% în următoarele luni, iar în octombrie ar putea depăşi 11%.

Preţurile alimentelor şi băuturilor non-alcoolice au crescut în ritm anual cu 8,7% în mai, cel mai semnificativ avans din martie 2009. Preţurile la porţile fabricilor au urcat cu 22,1% în mai, cel mai ridicat nivel de când se publică aceste date, în 1985, a precizat ONS.

Te-ar mai putea interesa și
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - Romsilva a investit în acest an peste 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere silvice, corectare de torenţi şi utilaje moderne, sumele......
45,8 milioane de tone de  mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
45,8 milioane de tone de mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
Mărfurile încărcate şi descărcate în porturile în care sunt operate nave maritime au totalizat 45,869 milioane tone, ...
Criză Taiwan – Primul exerciţiu ce simulează o escaladare a conflictului militar cu China
Criză Taiwan – Primul exerciţiu ce simulează o escaladare a conflictului militar cu China
Taiwan - Biroul prezidenţial a desfăşurat primul exerciţiu de masă ce simulează o escaladare militară din partea Chinei, ...
Stocul de gaze înmagazinate pentru iarna aceasta scade rapid în România. Situație dificilă și în Europa
Stocul de gaze înmagazinate pentru iarna aceasta scade rapid în România. Situație dificilă și în Europa
Cu mai bine de trei luni înainte de finalul oficial al sezonului rece, gradul de umplere al depozitelor de gaze din România ...