În România sunt mai mulţi angajaţi decât pensionari, pentru prima oară în ultimii trei ani – Liviu Pop
‘Pentru prima dată, după mulţi ani, în România, numărul angajaţilor l-a depăşit pe cel al pensionarilor. Avem peste 6.060.000 de contracte individuale de muncă în plată, iar, în ultimii trei ani de zile, dacă e să comparăm aprilie 2012 cu august 2015, am putea spune că în Guvernul Ponta s-au creat 406.000 de noi contracte individuale de muncă. În contextul noului Cod Fiscal, anticipăm o creştere a numărului de angajaţi în următorii ani. De altfel, dacă ne uităm la situaţia contractelor individuale de muncă din ultimii trei ani de zile, vom vedea că atunci când s-au luat două măsuri importante pentru economie, respectiv reducerea CAS cu 5% şi reducerea TVA la alimente, totul a dus la creşterea contractelor individuale de muncă atât pe perioadă determinată, cât şi nedeterminată’, a spus Pop.
Potrivit ministrului delegat pentru Dialog Social, în prezent, în România, sunt înregistraţi 5.137.162 de pensionari.
Din datele oficiale ale Inspecţiei Muncii, prezentate recent de către ministrul Liviu Pop, din luna mai 2012 şi până în prezent, numărul contractelor pe perioadă nedeterminată a crescut cu 180.000, cel al contractelor pentru perioadă determinată, cu 225.000, contractele cu normă întreagă sunt mai multe cu 200.000 şi cu normă parţială, cu 204.000.
Sursa: AGERPRES