Record în Shanghai – Cea mai călduroasă zi de mai din ultimii 100 de ani
„La ora locală 13:09 (05:09 GMT), temperatura de la staţia Xujiahui a atins valoarea de 36,1 grade Celsius, doborând un record vechi de 100 de ani pentru cea mai ridicată temperatură înregistrată într-o zi a lunii mai”, precizează un mesaj publicat pe contul biroului local de meteorologie de pe reţeaua de socializare chineză Weibo, scrie Agerpres.
Câteva ore mai târziu, staţia meteorologică din centrul oraşului Shanghai a indicat temperatura de 36,7 grade Celsius, potrivit aceleiaşi surse.
Noua valoare a depăşit cu 1 grad Celsius precedentul record în domeniu, care fusese stabilit în patru ocazii: în 1876, 1903, 1915 şi 2018.
La jumătatea lunii mai, ONU a avertizat că intervalul 2023-2027 va fi aproape sigur cea mai călduroasă perioadă înregistrată vreodată pe Terra, din cauza efectului combinat al gazelor cu efect de seră şi fenomenului meteorologic El Nino, care determină creşterea temperaturilor.
Temperaturile globale ar urma să depăşească în curând cel mai ambiţios obiectiv trasat prin Acordul de la Paris privind schimbările climatice, a avertizat Organizaţia Meteorologică Mondială.