Record negativ pe piaţa ţigărilor. Contrabanda înregistrează prima creştere a anului
„În noiembrie, se înregistrează creșteri ale contrabandei cu țigarete în majoritatea regiunilor țării. Doar în regiunea centru comerțul ilicit scade, cu 1,4 puncte procentuale până la 0,3%. Regiunea nord-est continuă să fie cea mai afectată de piața neagră, aflându-se în creștere cu 1,7 p.p. până la 30,2%. Niveluri ridicate se înregistrează și în vest (16,6%) și în sud-vest (15,4%). Din punct de vedere al provenienței produselor de pe piața neagră, ponderea „cheap whites” scade abrupt, cu 19,4 p.p. până la 30%, iar Moldova (17%), Ucraina (13,8%) și Serbia (1,2%) sunt în ușoară creștere. Studiul Novel este realizat pe un eșantion național reprezentativ de peste 2.500 de adulți fumători, din circa 150 de localități din toate regiunile țării, inclusiv mediul rural.”, a declarat Marian Marcu, Director General Novel Research.
Piața neagră a coborât în 2019, pentru prima oară în șase ani, sub nivelul de 14%. Unul dintre efecte a fost că, spre exemplu, în 2019 British American Tobacco a virat cu 1,1 miliarde de lei mai mult către bugetul de stat.
Preţuri de 3-4 ori mai mici în ţările vecine
Amimtim că în momentul de faţă se află în dezbatere în Parlament o iniţiativă legislativă potrivit căreia se va interzice expunerea produselor din tutun în magazine.
„Creșterea din noiembrie demonstrează încă o dată cât de vulnerabilă e România din punct de vedere geopolitic – avem a doua cea mai extinsă graniță externă a UE și ne învecinăm cu țări în care prețul este de 3-4 ori mai mic. A scăzut ponderea țigaretelor cheap whites, dat fiind că au fost descoperite și închise fabrici clandestine în Cehia, Slovacia și Bulgaria, dar asistăm la un reviriment, deocamdată timid, al contrabandei din Ucraina și Moldova. În multe zone de frontieră oamenii supraviețuiesc aproape exclusiv din contrabandă. Comerțul ilegal e în floare și în orașele mici și în mediul rural. Recent, zeci de magazine din Prahova sau Arad au fost amendate pentru că vindeau de sub tejghea țigări de contrabandă.”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova și Bulgaria.
„Nivelul din septembrie de 10,5% care se încadra în media UE a fost obținut în urma unui cumul de factori. Eforturile autorităților naționale au fost secondate de acțiunile de amploare din țările vecine și de o serie de decizii benefice, cum a fost cea de desființare a magazinelor duty-free din Moldova. Rezultanta acțiunii tuturor acestor factori a înregistrat însă o diminuare a intensității spre finalul anului, perioadă în care de obicei contrabanda crește. Controlul fenomenului contrabandei cu produse din tutun este puternic influențat și de predictibilitatea politicilor fiscale. Orice creștere bruscă de preț pe piața legală are valența de a conduce la expansiunea accelerată a pieței negre, generând astfel un impact negativ asupra încasărilor la Bugetul de Stat, dar și asupra afacerilor legitime. Dacă urmărim cu atenție datele istorice ale studiilor Novel Research, putem remarca cu ușurință legătura existentă între parametrii politici fiscale și amplitudinea comerțului ilicit cu produse din tutun din România.”, a declarat Alexandra Olaru, Director External Affairs, Philip Morris România.
„În ultimele două luni, autoritățile au desfășurat acțiuni de amploare împotriva traficului ilicit de țigări și importante cantități de țigări de contrabandă au fost confiscate atât în România, cât și în țările învecinate. Rețele de crimă organizată au fost destructurate datorită unor acțiuni punctuale eficiente. Prețul pachetelor de țigări pe „piața neagră” a crescut pentru prima dată după o perioadă lungă de timp.În ciuda tuturor acestor eforturi, piața neagră și-a reluat creșterea, ceea ce înseamnă că avem nevoie de o strategie națională împotriva traficului ilicit de țigarete care să implice atât autoritățile responsabile cu aplicarea legii, cât și pe cele de reglementare.”, a declarat Adrian Pirau, Head of Sales & Operations, Imperial Tobacco Distribution Romania.
3,3 milioane ţigarete confiscate
„Direcția Generală a Vămilor a inițiat acțiuni de supraveghere și control în scopul combaterii traficului ilicit cu ţigarete și produse din tutun la frontierele Uniunii Europene, acțiuni derulate inclusiv în cooperare cu alte instituţii de aplicare a legii din România și cu sprijiinul agenţiilor internaționale de profil (OLAF, EUROPOL, SELEC, Organizaţia Mondială a Vămilor) și al administraţiilor vamale din statele vecine. Ca rezultat al acestoracţiuni, echipele de supraveghereşi control vamal de la nivel central, regional şi local, au confiscat în primele 10 luni ale anului 2019 un număr de 29.636.018 ţigarete, cu 18% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.”, a declaratdirectorulgeneral al Direcţiei Generale a Vămilor, Marcel Simion Mutescu.
„Țigaretele sunt cele mai traficate produse la frontierele României, iar poliția de frontieră se află în prima linie de combatere a contrabandei. Pentru aceasta, am întărit parteneriatele cu autoritățile de aplicare a legii de pe plan local și din țările vecine. Vom continua perfecționarea profesională, precum și colaborarea inter-instituțională, în vederea limitării unui fenomen care prejudiciază statele Uniunii Europene cu sume considerabile anual.” a declarat șeful Poliției de Frontieră, chestor general de poliţie Ioan Buda.
Potrivit site-ului Poliției Române, recent au fost confiscate 3.370.000 de țigarete de diferite mărci, în urma a 34 de percheziții efectuate de polițiștii de la transporturi din Timișoara, înjudețele Timiș și Arad.
Producătorii de țigarete consideră că, pentru reducerea traficului ilicit, sunt necesare mai multe schimbări legislative pe care, împreună cu autoritățile de aplicare a legii, le solicită fără succes de mai mulți ani. Astfel, pe lângă reglementarea unitară, pe criteriu cantitativ, a infracțiunii de contrabandă cu țigarete, este necesară intensificarea operațiunilor la punctele de trecere a frontierei interne a UE, cu Bulgaria și Ungaria, locurile de acces pentru produsele „cheap whites” și tutun brut, precum și stabilirea unor atribuții specifice pentru poliția locală și jandarmerie, întrucât comerțul ilegal cu țigarete se desfășoară aproape nestingherit în zona de competență a acestora – piețe, oboare, stații de metrou.
Sectorul tutunului este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al României, după cel petrolier.