Record pe aeroporturile din Bucureşti. Cel mai mare număr de pasageri din istorie – date CNAB

Traficul aerian pe aeroporturile bucureştene, ca număr de pasageri, l-a depăşit în primele 7 luni pe cel din aceeaşi perioadă a anului 2019, când s-au înregistrat maximele istorice, şi a ajuns la peste 8,347 milioane de pasageri.
AGERPRES - vin, 18 aug. 2023, 14:58
Record pe aeroporturile din Bucureşti. Cel mai mare număr de pasageri din istorie - date CNAB

Potrivit Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), în intervalul ianuarie – iulie 2023, s-au înregistrat 8.347.079 pasageri, cu 23% mai mult decât în intervalul similar din 2022, şi cu 0,2% mai mult decât în 2019, când au fost consemnaţi 8.333.725 pasageri, scrie Agerpres.

Şi numărul de mişcări de aeronave a crescut semnificativ faţă de 2022, cu 7,14%, până la 73.168, acesta rămânând însă inferior celui din 2019 (83.760 mişcări).

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi-a început activitatea la data de 5 februarie 2010 şi asigură coordonarea operaţională şi managementul celor două aeroporturi ale Capitalei.

CNAB a fost înfiinţată prin fuziunea societăţilor care gestionau aeroporturile bucureştene: Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu.

Te-ar mai putea interesa și
UPDATE: Anunț neașteptat: Șeful grupului Renault, Luca de Meo, pleacă din funcție
UPDATE: Anunț neașteptat: Șeful grupului Renault, Luca de Meo, pleacă din funcție
Grupul Renault a surprins întreaga industrie auto cu un anunț neașteptat și mai mult decât surprinzător. Luca de Meo, cel care a condus în ultimii ani compania care deține și marca Dacia,......
Detalii surpriză din spatele conflictului Iran-Israel. Donald Trump i-a spus direct lui Netanyahu: Până aici!
Detalii surpriză din spatele conflictului Iran-Israel. Donald Trump i-a spus direct lui Netanyahu: Până aici!
Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, s-a împotrivit unui plan prin care Israel dorea să îl elimine ...
Cum cheltuiesc companiile banii caștigati pe Bursa? Ce trebuie să știe investitorii?
Cum cheltuiesc companiile banii caștigati pe Bursa? Ce trebuie să știe investitorii?
Listarea la Bursa de Valori București (BVB) reprezintă un pas important pentru orice companie care dorește să atragă ...
Anunț de ultimă oră despre prețul curentului electric. Ministrul energiei promite: Nimeni nu va fi lăsat în urmă
Anunț de ultimă oră despre prețul curentului electric. Ministrul energiei promite: Nimeni nu va fi lăsat în urmă
Consumatorii vulnerabili vor primi sprijin pentru facturile la energie după 1 iulie, odată cu liberalizarea pieţei, mecanismul ...