Record. Petrom a făcut profit de aproape 3 miliarde de lei în doar un trimestru. De șapte ori mai mult decât acum un an

OMV Petrom, cel mai mare producător de țiței și gaze din Europa de Sud-Est, a raportat un profit net de 2,89 miliarde de lei în al doilea trimestru al anului, cel mai mare astfel de rezultat din istoria companiei, potrivit datelor transmisei Bursei de Valori București.
Mihai Nicuţ - joi, 28 iul. 2022, 08:23
Record. Petrom a făcut profit de aproape 3 miliarde de lei în doar un trimestru. De șapte ori mai mult decât acum un an

Profitul de 2,89 miliarde de lei, un nivel maxim istoric, este cu 66% peste cel înregistrat în trimestrul precedent, și el un maxim istoric la acea dată, și de șapte ori mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Veniturile, în al doilea trimestru, au fost de 13,7 miliarde de lei, cu 14% peste cele din primele trei luni și, de asemenea, de peste două ori și jumătate mai mari decât acum un an.

La nivelul primelor șase luni ale anului, profitul net a fost de 4,64 miliarde de lei, de aproape cinci ori mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut. Vânzările au fost de 25,5 miliarde de lei, de la 10 miliarde în perioada similară a anului trecut.

 Iată, succinct, rezultatele la șase luni, prezentate de companie 

Rezultat din exploatare CCA excluzând elementele speciale semnificativ mai mare, de 5,9 miliarde lei, în contextul fără precedent al preturilor crescute si volatile ale mărfurilor generat de contextul geopolitic

Valoare a investițiilor de 1,4 miliarde lei

Contribuție record la bugetul de stat, incluzând și dividendele de bază, de 9,2 miliarde lei

Explorare și Producție

Rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale a fost de 3 mld lei vs 0,8 mld lei în 1-6/21, determinat, în principal, de prețurile mai mari ale țițeiului și gazelor naturale și de cursul valutar favorabil (dolar mai puternic față de leu), parțial contrabalansate de impozitarea mai mare în explorare și producție și de volumele mai mici de vânzări

Producția a scăzut cu 11%, la 121 mii bep/zi, în principal din cauza vânzărilor de active și a declinului natural accentuat din zăcămintele principale

Costul de producție a crescut ușor, la 12,6 USD/bep, din cauza scăderii producției disponibile pentru vânzare și a cheltuielilor crescute, parțial contrabalansate de cursul de schimb favorabil (dolar mai puternic față de leu) și de impactul pozitiv din T2/22 al unui element de natură nerecurentă în legătură cu un control fiscal

Rafinare și Marketing

Rezultat din exploatare CCA excluzând elementele speciale de 1,8 mld lei, vs 0,7 mld lei, ca urmare a marjei de rafinare îmbunătățite, a creșterii cererii de combustibil în primul trimestru și a performanței bune de rafinare

Indicatorul marja de rafinare OMV Petrom (raportat la Brent) la valoarea de 15,20 USD/bbl, ca urmare a diferențialelor mai bune, în principal pentru motorina si benzină

Rata de utilizare a rafinăriei la 92%, comparativ cu 93% in 1-6/21, reflectând oprirea planificată din aprilie

Volumele vânzărilor cu amănuntul mai mari cu 5%, susținute în principal de creșterea robustă a cererii în T1/22, în timp ce în T2/22 am înregistrat o încetinire

Gaz și Energie

Rezultat din exploatare excluzând elementele speciale de 1,5 mld lei vs 0,2 mld lei, reflectând performanța îmbunătățită atât a segmentului de gaze naturale, cât și a celui de energie electrică

Volume de vânzări de gaze naturale cu 7% mai mici, ca rezultat al volumelor mai mici de gaze din producția proprie și scăderii cererii

Producție netă de energie electrică de 2,1 TWh vs 1,9 TWh, cea mai mare de până acum pentru un semestru I, chiar și în contextul reviziei planificate pentru întreaga capacitate a centralei Brazi în luna martie 2022 și pentru jumătate din capacitate în aprilie 2022

Christina Verchere, CEO OMV Petrom: Contribuția la bugetul de stat a fost la un nivel record, de circa 10 miliarde de lei.

„În primele 6 luni ale acestui an, mediul de piață a fost fără precedent. În contextul conflictului Rusia- Ucraina, prețurile internaționale și regionale pentru principalele noastre produse au fost ridicate și volatile și au apărut dificultăți de aprovizionare.

Rezultatele noastre financiare pentru primul semestru din 2022 reflecta acest mediu de piață, cu un profit operațional de 5,9 miliarde lei. Contribuția la bugetul de stat a fost la un nivel record, de circa 10 miliarde de lei. Aceasta include taxe de circa 9 miliarde de lei, cu aproape 80% mai mari decât în primele 6 luni din 2021 și dividende cumulate aferente anului 2021 de aproape 1 miliard de lei, o creștere mai mult decât dublă.

În aceasta perioadă, capacitățile noastre interne de producție au funcționat într-un grad ridicat, inclusiv rafinăria Petrobrazi si centrala electrica de la Brazi, și ne-am concentrat pe diversificarea surselor de aprovizionare, astfel încât să asiguram continuitatea livrărilor către clienții noștri.

Pentru a crește producției de gaze naturale a României, este esențial să dezvoltam resursele de gaze din perimetrul Neptun Deep. Apreciem modificările aduse Legii Offshore, însă o serie de clarificări din partea autorităților sunt necesare. Daca toate condițiile prealabile sunt îndeplinite, decizia finală de investiție este estimata pentru mijlocul anului 2023.

În acest mediu foarte volatil, ne-am canalizat eforturile pentru a contribui la securitatea aprovizionării cu energie a României. Prin strategia noastră pentru 2030, propunem 11 miliarde de euro pentru a sprijini creșterea atât de necesară a țării, bazată pe investiții, și transformarea pentru un viitor cu emisii reduse de carbon.”

Te-ar mai putea interesa și
BNR: Soldul creditului neguvernamental a ajuns în noiembrie la valoarea de 418,1 miliarde de lei
BNR: Soldul creditului neguvernamental a ajuns în noiembrie la valoarea de 418,1 miliarde de lei
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în noiembrie 2024 cu 0,5% faţă de luna anterioară (0,1% în termeni reali), până la nivelul de 418,154 de miliarde......
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să se impună înghețarea pentru tot anul 2025
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să ...
Cheltuielile de personal ale statului al crescut în anul 2024 cu 32 de miliarde de lei, și au ajuns la 164 de miliarde ...
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Departamentul de Stat american a anunţat vineri sancţiuni împotriva oligarhului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul ...
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea ...