România începe perioada de ger cu prețuri scăzute la energie și cu exporturi semnificative către Ungaria

Prețul mediu al energiei din piața spot pentru ziua de mâine, când se anunță debutul unei perioade de ger prelungit, este în scădere și, în plus, este mai mic decât al tuturor celorlalte piețe cu care suntem cuplați.
Economica.net - joi, 11 feb. 2021, 11:50
România începe perioada de ger cu prețuri scăzute la energie și cu exporturi semnificative către Ungaria

Prețul mediu de închidere al Pieței pentru Ziua Următoare (PZU) este, mâine, de 54,25 euro/MWh, în scădere cu peste 7% față de cel de azi și mai mic atât față de cel din Ungaria (59 euro/MWh) cât și, situație mai rar întâlnită, față de cel din Cehia și Slovacia (63,3 euro/MWh în ambele cazuri).

De altfel dacă ne uităm pe fluxuri și pe prețuri observăm că România face și prețul pieței ungare. În toate cele 24 de intervale ale zilei de mâine România exportă energie în rețeaua ungară. Iar în multe ore, la nivelul maxim comercial posibil (754 MWh/h), ceea ce înseamnă că energia de la noi coboară și prețurile din țara vecină.

Benefic pentru sistemul enegetic românesc este și faptul că, cel puțin conform prognozei de acum pentru mâine, va beneficia de un aport substanțial al energiei din surse eoliene. Astfel, mâine, eolianul ar urma să asigure circa 1.800 MW, ca medie orară a zilei.

Vine o săptămână cu temperaturi de minus 20 de grade

Comandamentul de iarnă constituit la nivelul Ministerului Energiei informa, după o ședință care a avut loc miercuri, că, începând de vineri, va urma o săptămână  de ger cu temperaturi care coboară și la minus 20 de grade.

“Din partea Comandamentului, transmitem că, începând cu ziua de vineri, până pe o durată de șapte-opt zile, România va traversa un șoc termic cu minime nocturne de până la – 20 de grade, pe alocuri chiar mai scăzute. De asemenea, temperatura diurnă va avea un nivel negativ de până la – 8 grade. Sistemul Energetic este pregătit pentru traversarea acestui șoc termic. Toți actorii esențiali care asigură funcționarea Sistemului Energetic Național au precizat că sunt pregătiți pentru perioada care urmează. CE Oltenia  va funcționa normal, iar în cazuri deosebite va fi pus la dispoziție un grup de producție de energie electrică de la Turceni”, arăta instituția.

Faptul că în prima zi cu temperaturi scăzute, care vor duce cu siguranță la o creștere a consumului, prețul spot din România este în scădere, iar țara produce energie chiar și pentru export este de natură să elimine din presiunea care poate fi pusă pe furnizorii de energie care cumpără pentru clienții lor energia din această piață.

Te-ar mai putea interesa și
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față de sindicate ca săptămâna de lucru să fie de 37,5 ore
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față ...
Viziunile diferite ale partidelor care formează coaliţia guvernamentală din Spania cu privire la modul cum ar trebui implementată măsura reducerii duratei programului săptămânal de lucru,......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează companii americane
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează ...
Guvernul american a anunţat vineri că va adopta sancţiuni contra unui grup chinez specializat în securitate cibernetică, ...
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre consumatorii tineri
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre ...
Vinurile roşii franţuzeşti se confruntă cu un declin "existenţial" dacă nu se adaptează, pentru că generaţiile tinere ...
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a publicat vineri, spre dezbatere publică, un proiect ...