Record: prețul energiei electrice spot în România ajunge la cel mai mare nivel din acest an, peste 440 de euro/MWh, în seara zilei de miercuri
Energia cu livrare în intervalele orare 20 și 21 ale zilei de mâine, 10 iulie, deci atunci când nu există energie din surse fotovoltiace și se înregistrează vârful de consum de seară, s-a tranzacționat azi pe piața pentru ziua următoare (PZU), la prețurile de 2.128 de lei, respectiv 2.197 de lei/MWh.
După cum puteți vedea în graficul de mai jos, prețul crește extraordinar de mult în orele de seară, iar volumul tranzacționat a fost foarte mare.
Această ultimă valoare, de aproape 2.200 de lei/MWh, sau peste 440 de euro, este cea mai mare înregistrată în acest an, potrivit datelor consultate de noi.
La acea oră cu acest preț record al anului, mecanismul de cuplare a piețelor spot ne arată că România importă fizic energie electrică din cele două piețe cu care are conexiune fizică, Ungaria și Bulgaria, la o putere de 542, respectiv 994 MW.
În orele de seară România pare a nu-și putea asigura în aceste zile consumul din surse proprii (ieri seară la ora 21.00 se importa energie la o putere de 1.200-1.400 MW) dar ziua de mâine este complicată și de situația din Ungaria, unde se înregistrează un preț mediu al zilei anormal de mare (194 de euro/MWh ca preț mediu al zilei, cel mai mare din Europa). Ei bine, în intervalele orare în care la noi prețul sare de 400 de euro/mWh, în Ungaria prețul orar este de 670-690 de euro/MWh.
Prețul mediu al zilei este, mâine, în România, de 737 de lei, sau 148 de euro/MWh.
Piața spot de energie electrică este destul de lichidă în România, în luna iunie fiind tranzacționași aici 1,3 TWh, echivalentul a 33% din consumul național.