Record – Preţurile grâului a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani

Cotaţia grâului la bursa de cereale de la Chicago a urcat miercuri la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, pe fondul îngrijorărilor că războiul dintre Rusia şi Ucraina ar putea escalada, ceea ce ar perturba şi mai mult livrările de cereale dintr-una dintre cele mai importante grânare ale lumii, transmite Bloomberg.
AGERPRES - J, 27 aug. 2026, 10:20
Record - Preţurile grâului a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani

Conflictul din Ucraina a afectat porturile şi terminalele de cereale din Marea Neagră, reducând semnificativ transporturile dintr-o importantă regiune exportatoare. Potrivit unor persoane apropiate Kremlinului, Rusia se pregăteşte acum să intensifice atacurile asupra Ucrainei, inclusiv asupra infrastructurilor, după ce a ajuns la concluzia că negocierile pentru un acord de pace au ajuns în impas, scrie Agerpres.

Miercuri, cotaţia grâului a crescut cu până la 2,6% la bursa de la Chicago, până la mai ridicat nivel de după iulie 2023, după ce a crescut cu 6,4% în şedinţa precedentă. Preţurile la grâu au crescut cu 19% în această lună din cauza perturbărilor din Marea Neagră.

Scumpirea grâului marchează o schimbare bruscă de direcţie pe piaţa globală a cerealelor, unde oferta abundentă a menţinut preţurile scăzute. Rusia şi Ucraina sunt responsabile peste un sfert din exporturile mondiale de grâu, precum şi pentru cantităţi mari de orz, porumb şi ulei de floarea-soarelui, ceea ce creşte riscul unei noi perioade de scumpire a alimentelor pentru consumatorii care se confruntă deja cu costuri mai mari la energie şi transport din cauza războiului din Orientul Mijlociu.

Piaţa este foarte îngrijorată de constrângerile logistice în eventualitatea escaladării conflictului, a declarat Chris Nikolaou, director general la Advantage Grain. „Dacă nu vom avea o rezolvare în Marea Neagră şi o îmbunătăţire a accesului la transportul maritim fără ameninţări la adresa securităţii navelor, creşterea va continua”, a spus Chris Nikolaou.

Potrivit Ministerului Agriculturii de la Kiev, exporturile agricole ale Ucrainei ar putea scădea la jumătate în acest sezon faţă de estimările anterioare. În paralel, livrările de grâu ale Rusiei ar urma să să scadă cu peste 50% în luna august 2026 faţă de aceiaşi lună a anului trecut.

Miza merge mai departe decât pieţele futures. Rusia şi Ucraina sunt furnizori importanţi pentru Orientul Mijlociu, Africa şi Asia, mulţi consumatori bazându-se pe cereale mai ieftine din regiunea Mării Negre în această perioadă a anului. Importatorii se luptă acum să obţină grâu mai scump din ţări mai îndepărtate, inclusiv Australia şi Argentina, ceea ce ar creşte costurile şi ar împinge în sus preţurile.

„Rusia şi Ucraina sunt în general furnizori cu costuri reduse, dar acum, când o parte mare din livrările lor nu este disponibilă, consumatorii se află într-o situaţie mai dificilă”, a apreciat Chris Nikolaou.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Partidul Rusia Unită al preşedintelui Vladimir Putin este, aşa cum era de aşteptat, proiectat să câştige alegerile parlamentare din Rusia, conform unui sondaj la ieşirea de la urne publicat......
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 MW în Buzău
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 ...
Israelienii de la Econergy, foarte activi în regenerabilele din România, cu cinci centrale deja conectate la rețea, au ...
Alegerile din Germania, „dezastru” pentru CDU, recunoaște chiar cancelarul Merz. AfD a câștigat în Mecklenburg, Die Linke la Berlin
Alegerile din Germania, „dezastru” pentru CDU, recunoaște chiar cancelarul Merz. AfD a câștigat în Mecklenburg, ...
Cancelarul german Friedrich Merz a calificat drept un "dezastru" rezultatul partidul său, CDU, în alegerile regionale desfăşurate ...
Două reactoare nucleare ca cel care a explodat la Cernobîl trebuie dezasamblate în Europa. Provocări uriașe, fără precedent
Două reactoare nucleare ca cel care a explodat la Cernobîl trebuie dezasamblate în Europa. Provocări uriașe, fără ...
Dezmembrarea fostei centrale nucleare de la Ignalina (Lituania) reprezintă o provocare globală fără precedent, au declarat ...