Prima medie RCA practicată anul trecut de cele nouă societăți care au subscris RCA pe teritoriul României a crescut cu aproximativ 11% față de 2023, în cazul persoanelor fizice care conduc automobile, adică cea mai largă categorie de clienți RCA. Conform datelor analizate de Economica, creșterea primei la nivelul întregii piețe (incluzând, deci, și persoanele juridice, dar și camioanele, microbuzele, autocarele și restul vehiculelor ce trebuie asigurate) s-a oprit undeva la 8%.
Menționăm că, din aprilie 2023, primele maxime RCA sunt plafonate la nivelul din 28 februarie 2023, însă în ultimele forme ale acestei reglementări, s-a introdus posibilitatea ca prețurile să crească cel mult cu nivelul inflației, pe care ultima dată autoritățile au calculat-o la 6,8%. Totuși, pentru că plafonarea este aplicată pe fiecare segment de clienți și pe fiecare societate în parte, discutăm de milioane de cazuri, cu situații diferite. Este posibil, de exemplu, ca pe un anumit segment, o anumită societate să fi practicat prețuri mai mici decât maximele din 28 februarie 2023, context în care creșterea din 2024 poate fi mai mare decât 6,8%.
În orice caz, evoluția de la an la an a primei medii pare să se fi stabilizat, după ce în 2022 și prima parte din 2023 marcase creșteri semnificative, cu două cifre. De exemplu, în 2023, față de 2021, creșterea era de 54%, cu un plus de doar 7% față de 2022. Aceste evoluții au fost influențate de falimentele City Insurance și Euroins, care nu doar că au generat creșteri directe de costuri pentru asigurători (contribuțiile la FGA și BAAR au crescut semnificativ), dar au și scos de piață două societăți care duceau mediile în jos prin prețurile nejustifcat de mici pe care le practicau.
În ceea ce privește viitoarele evoluții ale prețurilor, dacă nu vor fi schimbări majore în ceea ce privește numărul și valoarea daunelor (România deținând un trist record din acest punct de vedere), semnele sunt mai degrabă bune. Nu doar că piața e pe profit, dar se anunță scăderi de cheltuieli precum și o creștere a concurenței, prin intrarea unor noi jucători. Trebuie subliniat, însă, că principalul factor care influențează prețurile RCA sunt daunele, iar dacă acestea cresc fie ca număr fie ca valoare, ceilalți factori nu pot decât să atenueze parțial scumpirile.
Profitabilitate rar întâlnită, la un nivel record al vânzărilor. Firmele care vând direct din afara țării au luat prim planul. Transformările din piață atrag tot mai mulți jucători. În curând, vom avea de aproape două ori mai multe firme de RCA ca în 2022
Conform datelor analizate de noi, cu tot cu cele două firme care vând în sistemul Freedom of Establishment (FOE), adică Hellas Direct și Axeria, dar fără singura firmă care vinde în sistem Freedom of Service (FOS), adică Dallbogg, piața a atins și probabil chiar a depășit nivelul record de 10 miliarde de lei (peste 2 miliarde de euro) în PBS, după o creștere de circa 6-8%, în 2024. Mai important decât atât este faptul că firmele de asigurare au mers pe profit, o situație mai rară în istoria pieței locale a asigurărilor RCA. Potrivit informațiilor noastre, rata combinată a fost undeva la 95%, ceea ce înseamnă că profitabilitatea medie a fost de circa 5%.
Rata combinată este calculată ca raport între totalul „ieșirilor” (daune+cheltuieli) și totalul PBS. Orice nivel de sub 100% arată că linia este profitabilă. La 95% înseamnă că, în medie, din fiecare 100 de lei încasați pe RCA, asigurătorii au rămas cu 5 lei după ce și-au achitat obligațiile. Altfel spus, la nivelul de 10 miliarde de lei înregistrat în 2024, profitul asigurătorilor din RCA s-a dus spre 500 de milioane de lei, adică un total de 100 de milioane de euro, de asemenea un nivel record. Este de remarcat și faptul că nivelul ridicat al profitabilității a fost influențat de scăderi fără precedent ale cheltuielilor. Conform datelor noastre, rata cheltuielilor (indicator care include atât cheltuielile administrative cu contribuiții, salarii, sedii și altele cât și comisioanele plătite pentru distribuție) a fost de 21% pe ansamblul anului trecut, iar după primele șase luni fusese chiar sub 20%, un nivel cu mult mai mic decât arată istoricul pieței. Cel mai probabil, influența cea mai mare a avut-o plafonarea comisioanelor încasate de brokeri la doar 8%, de la cel puțin 11,5% cât erau înainte de plafonare.
Așa cum scriam și cu altă ocazie, motoarele acestei piețe au fost cele două firme care vând direct din afara țării, adică Axeria Iard (Franța) și Hellas Direct (Cipru). Ele au stabilit recorduri atât în ceea ce privește vânzările (mare parte din creștere vine de la ele) cât și în ceea ce privește profitabilitatea. Surse care cunosc situația de ansamblu ne-au spus că la final de 2024 s-a păpstrat, practic, dinamica din primele nouă luni ale anului. Detalii, la linkul de mai jos.
Probabil și ca efect al evoluțiilor prezentate mai sus, piața din România începe să crească ca număr de jucători, după ani buni în care a tot scăzut. Curățarea acestei piețe de jucători fraudulosși cum au fost City Insurance și Euroins a fost doar primul pas. Prima care a intrat a fost Axeria Iard (2021, după falimentul City Insurance). A urmat Hellas Direct (final de 2022, când problemele de la Euroins deveniseră evidente). Apoi Eazy Asigurări, o societate înregistrată în România și reglementată de ASF. A intrat apoi Dallbogg din Bulgaria, singura firmă care va activa într-un sistem care nu presupune nici măcar deschiderea unei sucursale locale (FOS). Anul acesta va debuta cu siguranță și Anytime, brand al Interamerican despre care Economica a scris în premieră, detalii AICI.
De asemenea, a anunțat că va intra pe RCA și Signal Iduna, altă firmă supravegheată din România și, conform informațiilor noastre, cel puțin încă o societate are intenția de a veni în România în baza pașaportului european. Așadar, dacă și această ultimă intenție se concretizează, vom avea într-un orizont de timp nu foarte îndepărtat un număr dublu de jucători față de 2022, când City falimentase deja, iar Euroins era evident că va lua același drum.