Succes. Statul a împrumutat peste 2,115 miliarde lei de la bănci – 25.07.2022
Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 400 de milioane de lei, iar băncile au subscris peste 3,917 miliarde lei, scrie Agerpres.
Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 60 de milioane de lei la randamentul stabilit luni pentru obligaţiuni.
Experţii din piaţă precizează că emisiunea este un succes, nu atât prin marime (emisiuni adjudecate pe piaţa internă au fost şi de 10 sau 11 miliarde în perioada 2013 – 2019), cât prin faptul că au reuşit să se găsească bani de unde să se împrumute. După cele două-trei emisiuni de titluri de stat neadjudecate, pe fondul lipsei de lichiditate de pe piaţa interbancară, este o realizare că au reuşit să găsească bani. Fiind o emisiune pe 115 luni, la un randament de aproape 9%, probabil că va exista şi un câştig real după circa 3 ani, când se estimează că indicii inflaţiei vor reintra în matcă.
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna iulie 2022, împrumuturi de la băncile comerciale de 3,8 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 450 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.
Suma totală, de 4,25 miliarde de lei, este cu 205 milioane de lei sub cea programată în luna iunie şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.