Record – Toyota este prima companie din Japonia al cărei profit operaţional depăşeşte pragul de 5.000 miliarde de yeni, peste 34 de miliarde de dolari
De asemenea, cel mai vândut producător auto a anunţat dublarea profitului net anual, la nivelul record de 4.940 miliarde de yeni, după ce vânzările au urcat cu 21,4%, la valoarea record de 45.100 miliarde de yeni, scrie Agerpres.
Aceste evoluţii vin în pofida scandalurilor legate de calitate la subsidiara sa Daihatsu Motor Co şi compania afiliată Toyota Industries Corp.
Pentru actualul an fiscal, care se va încheia la 31 martie 2025, compania se aşteaptă la un declin al profitului net de 27,8%, la 3.570 miliarde de yeni, pe fondul majorării investiţiilor în resurse umane, noi tehnologii şi lanţuri de aprovizionare. Vânzările ar urma să urce cu 2%, la 46.000 miliarde de yeni.
Vânzările de vehicule ale Toyota, inclusiv cele ale subsidiarelor sale Daihatsu şi Hino Motors Ltd, au urcat cu 5%, la 11,09 milioane de unităţi.
Recentul declin al cererii de vehicule electrice (EV) pe plan global, pe fondul numărului redus de staţii de încărcare, a afectat producătorii auto.
În cazul mărcilor Toyota şi Lexus, vânzările de vehicule hibride (petrol-electric) au urcat cu 32,1%, la 3,59 milioane de unităţi. De asemenea, compania a beneficiat de pe urma deprecierii yenului, care a majorat profitul operaţional cu 685 miliarde de yeni. Vehiculele electrice pe baterii au reprezentat doar 1% din vânzările globale ale Toyota, sau aproximativ 116.500 unităţi, sub ţinta anunţată iniţial, de 202.000 EV. În acest an fiscal obiectivul este de a vinde 171.000 EV.
Pentru actualul an fiscal, compania se aşteaptă să vândă pe plan global 10,95 milioane de vehicule, un declin de 1,3% faţă de anul precedent.
În acest an, Toyota intenţionează să investească 1.700 miliarde de yeni în domenii ca inteligenţa artificială şi software.