Consumuri record de energie electrică. O singură avarie ne poate lăsa în beznă
România a înregistrat, în ultimele zile, cel mai mare consum mediu zilnic de electricitate de după Revoluţie, un consum care se apropie de vârfurile din perioada ceauşistă când industriile energofage „înghiţeau” cu nemiluita energie.
Cum toate centralele electrice funcţionează la capacitate maximă, o avarie la un singur grup energetic mare poate arunca o parte din Românie în beznă sau poate să închidă industriile intensive în energie precum cea a aluminiului ori oţelului. Autorităţile spun că ar mai exista rezerve de capacitate pe păcură ori gaz metan. Recunosc, însă, că ar exista o problemă serioasă în cazul unei sincope la un grup energetic mai ales că mai şi exportăm energie conform contractelor în curs iar de importat de pe o zi pe alta este şi foarte scump şi dificil de realizat pentru că şi ţările din jur au probleme cu producţia de electricitate.
Avarii la complexurile energetice Rovinari, Craiova, Turceni, fiecare de peste 1.000 de MW au fost în mai multe rânduri în ultimii ani dar, acum, autorităţile spun că nu există pericole în acest sens.
„Am avut în această lună cele mai mari consumuri medii din ultimii 15 ani – 8.500 MW chiar şi 9.500 MW vineri. Toate centralele funcţionează la maxim. Chiar dacă ar ieşi din uz un complex mare, să zicem Turceniul, am mai avea rezervă până la 10.500 MW pe păcură şi gaze. Problema e că păcura este foarte scumpă, nu se acoperă costurile cu producerea energiei”, spune Octavian Lohan, director general adjunct la Dispeceratul Energetic Naţional. Evident, producţia suplimentară pe păcură de acum se va reflecta în preţul curentului plătit de consumatori.
Mai alarmist este Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor. Potrivit acestuia trebuie să ne rugăm să avem noroc să nu apară vreo avarie la vreun grup energetic mare pentru că România nu are soluţii pentru a înlocui producţia unei asemenea centrale.
„Avem noroc, noroc între ghilimele, că sunt vreo 400 de localităţi debranşate de la reţeaua de electricitate şi asta a dat un respiro sistemului. Nu vreau să mă gândesc ce-ar fi dacă Rovinari sau Turceni ar avea exact acum avarie. Există, în permanenţă, pericolul ăsta”, arată Iancu.
În condiţii normale România are exces de capacitate astfel încât este capabilă să şi exporte electricitate. Anul trecut, însă, o secetă prelungită a făcut ca Hidroelectrica să ajungă să funcţioneze la doar 40% din capacitate. Pentru echilibrarea sistemului s-au pus în funcţiune toate capacităţile termo funcţionabile din ţară. Şi în prezent, termocentralele funcţionează la maximum pentru că producţia Hidroelectrica este încă departe de cea normală.
Ieri, la ora 15.30, producţia totală de energie a ţării era de circa 8.400 MW-putere orară, potrivit datelor Transelectrica.