Recrutarea medicilor români, afacere la scară mare în Franţa

Afacerile companiilor private din Franţa care recrutează medici străini înfloresc, fiind vizaţi în general specialiştii din Est şi, mai ales, cei din România, comentează publicaţia L'Union presse, în ediţia sa de sâmbătă, citată de Agerpres.
Economica.net - Dum, 05 mai 2013, 10:16
Recrutarea medicilor români, afacere la scară mare în Franţa

Intrarea României în Uniunea Europeană în 2007 ‘a făcut ca activitatea noastră să ia avânt’, afirmă Sophie Leroy, fondatoarea uneia dintre aceste agenţii, Arime.

Românii sunt preferaţi din două motive. Primul este de ordin financiar: un medic român câştigă între 300 şi 400 de euro pe lună în ţara sa; al doilea este legat de importanţa predării limbii franceze în şcolile româneşti.

Cât de multe companii de acest fel există în Franţa? ‘Incertitudinea este completă’, declară Patrick Romestang, care se ocupă de problemele de demografie medicală în cadrul Ordinului Medicilor din Franţa. Dar Agenţia France Presse a descoperit o duzină pe Internet.

Acesta este şi cazul Medicis Consult, o societate privată specializată în recrutarea de medici străini, care percepe o taxă de 8.000 de euro. Preţul include găsirea candidatului, verificarea diplomelor sale şi asigurarea demersurilor administrative în vederea angajării.

Primari sau directori de spitale nu ezită să facă apel la astfel de structuri, franceze ori străine. Este un fenomen ‘relativ nou’, care datează de trei-patru ani, afirmă Mathilde Reynaudi, autoarea unui studiu pe acest subiect de la Centrul de analize strategice (CAS).

Cei mai mulţi dintre candidaţi sunt din ţări ale UE şi au diplome europene ce le permite să practice în Franţa, la fel ca medicilor francezi. ‘Avem o mulţime de candidaţi în Grecia, unde condiţiile de muncă s-au deteriorat’, spune Zuzanna Jendryczko,de la firma Paragona, cu sediul în Polonia. Din 2006, ea a recrutat pentru centrele medicale din nordul Franţei în special anestezişti, gastroenterologi, radiologi sau generalişti.

Te-ar mai putea interesa și
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată țara până pe 27 decembrie
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată ...
Regimul termic diurn va avea oscilaţii de la o zi la alta în majoritatea regiunilor, până spre sfârşitul acestui an, iar până pe 27 decembrie se vor înregistra precipitaţii în aproape......
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Veniturile Greciei din turism ar urma să depăşească 20 miliarde de euro anul acesta, iar primele semne pentru anul viitor ...
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia îşi propune să încheie un acord de demarcaţie maritimă cu Siria după ce un guvern permanent va fi format la ...
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât cu personal străin
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât ...
Rezolvarea deficitului de angajaţi în staţiunile de iarnă din Bulgaria nu va fi posibilă fără a face angajări din ...