Rectificare bugetară: Finanţele, Internele şi Sănătatea iau cei mai mulţi bani. Energia, Cercetarea şi SRI sunt pe minus
Potrivit proiectului de rectificare bugetară, Ministerul Finanţelor primeşte în plus aproape 1,86 miliarde de lei pentru contribuţia României la bugetul UE (765,5 milioane de lei), scheme de ajutor de stat pentru investiţii şi rambursarea accizelor la carburanţi (240 milioane de lei), asigurarea finanţării pentru referendumul pentru redefinirea familiei şi pentru asigurarea sumelor necesare înlăturării efectelor inundaţiilor (200,6 milioane de lei) şi pentru plata despăgubirilor acordate în baza legii de restituire a proprietăţii, investiţii în infrastructura IT şi participarea României la capitalul Băncii Asiatice pentru Investiţii şi Infrastructură (580,7 milioane de lei).
Ministerul de Interne primeşte 366,3 milioane de lei pentru cheltuieli de personal (100 milioane lei), plata pensiilor militare de stat (100 milioane lei) şi asigurarea mobilităţii terestre şi înzestrarea cu echipamente şi mijloace pentru combaterea criminalităţii (150 milioane lei).
Ministerul Sănătăţii primeşte 333,6 milioane de lei per sold, urmând să fie alocate fonduri pentru achiziţionarea de incubatoare şi echipamente medicale pentru mamă şi copil (418,3 milioane de lei) şi pentru achiziţia de echipamente de testare auditivă pentru nou-născuţi (140 milioane de lei), 65,2 milioane lei pentru proiecte cu finanţare externă nerambursabilă.
„Întrucât veniturile bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate s-au realizat în proporţie mai mare decât estimările iniţial, s-a diminuat subvenţia de echilibrare cu 139,7 milioane de lei”, se menţionează într-un comunicat al MFP.
Ministerul Educaţiei Naţionale va primi în plus 178,1 milioane lei per sold, din care 200 milioane lei pentru burse şi despăgubiri civile, 51,3 milioane lei pentru cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabilă destinate Proiectului privind învăţământul secundar, 23,5 milioane lei cheltuieli de investiţii la unităţile de învăţământ; în timp ce au fost reduse sumele identificate ca economii la alte naturi de cheltuieli.
Bugetul Ministerului Transporturilor creşte per sold cu 170,5 milioane lei, din care 230 milioane lei pentru facilităţile la transport acordate diferitelor categorii sociale (studenţi, pensionari, veterani de război etc.), 250 milioane lei pentru investiţii ale agenţilor economici în infrastructura publică de transport rutier şi feroviar. Au fost reduse sumele identificate ca economii la alte naturi de cheltuieli şi, de asemenea, s-au asigurat credite de angajament suplimentare de 691,9 milioane lei pentru demararea proiectelor de investiţii în infrastructura de transport.
Alţi beneficiari de fonduri suplimentare la rectificare sunt Ministerul Comunicaţiilor (206,9 milioane lei per sold, din care 100 milioane lei pentru finanţarea proiectului RO-NET şi 110 milioane lei pentru contractul de furnizare cu Microsoft), Ministerul Fondurilor Europene (119,2 milioane lei per sold), Secretariatul General al Guvernului (147,8 milioane de lei per sold, din care 115,5 pentru Catedrala Mântuirii Neamului), Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (99,5 milioane de lei per sold pentru activităţi specifice instituţiilor subordonate în cadrul Programului pentru eradicarea pestei porcine africane) şi Ministerul Agriculturii (73,4 milioane lei per sold).
Pentru scheme de ajutor de stat Ministerul pentru Mediul de Afaceri primeşte 1,3 miliarde de lei credite de angajament pentru programul Start-Up Nation, Comisia Naţională de Prognoză – credite de angajament de 500 de milioane de lei pentru programe guvernamentale precum „Investeşte în tine” sau gROwth-Investim în copii, investim în viitor.
Sume suplimentare vor fi alocate Bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate 557,5 milioane lei, per sold, în principal pentru asigurarea drepturilor salariale ale personalului din unităţile sanitare şi Bugetului asigurărilor sociale de stat, plus 852,1 milioane lei, per sold în principal pentru asigurarea drepturilor de pensie.
„Pentru asigurarea acestor sume, pe lângă majorarea veniturilor şi având în vedere necesitatea menţinerii deficitului bugetar, a fost necesară şi reducerea cheltuielilor cuprinse în bugetele ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat, în principal prin anularea sumelor reţinute conform art.21 din Legea finanţelor publice nr.500/2002, în proporţie de 10% din bugetul aprobat, sume care potrivit legii nu puteau fi angajate de instituţii în primul semestrul al anului, precum şi reducerea unor economii rezultate din analiza plăţilor efectuate pe primele 6 luni ale anului comparativ cu cele programate de instituţii pentru aceeaşi perioadă”, se mai menţionează în comunicat.
Principalele diminuări de credite vor fi la Serviciul Român de Informaţii (-113 milioane de lei), Ministerul Cercetării şi Inovării (-122,1 milioane de lei), Ministerul Energiei (-45,7 milioane de lei), Ministerul Dezvoltării (-44,2 milioane lei), Ministerul Afacerilor Externe (-35,1 milioane lei), Serviciul de Protecţie şi Pază (-22,7 milioane de lei), Ministerul Turismului (-17,3 milioane de lei), Ministerul Mediului (-17 milioane de lei), Serviciul de Informaţii Externe (-16,5 milioane de lei), Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (-16,2 milioane lei), Ministerul Economiei (-15 milioane lei), Administraţia Prezidenţială (- 11 milioane de lei).
„La instituţiile la care au fost diminuate creditele bugetare, nu au fost diminuate corespunzător şi creditele de angajament, astfel încât să nu fie afectat procesul de contractare a proiectelor finanţate din fonduri europene precum şi a lucrărilor de investiţii, diminuarea referindu-se doar la creditele bugetare (cash). Precizăm că proiectul de rectificare a fost realizat în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat şi bugetul asigurărilor sociale”, se mai spune în comunicatul MFP.
Pentru bugetele locale au fost alocaţi 1,126 miliarde de lei, sume defalcate din TVA.
Rectificarea bugetară este calculată pe un produs intern brut în creştere la 945 miliarde de lei, de la 907,9 miliarde de lei actual, veniturile bugetare totale urmând să crească cu 5,99 miliarde lei, la 293,9 miliarde de lei (31,1% din PIB), de la 287,9 miliarde (31,7% din PIB), iar cheltuielile cu 7,09 miliarde lei, la 321,9 miliarde de lei (34,1% din PIB), de la 314,9 miliarde de lei (34,7% din PIB). La capitolul cheltuieli, se are în vedere în vedere majorarea cheltuielilor de personal cu 5,1 miliarde de lei, până la 86,26 miliarde de lei, şi scăderea cu 1,68 miliarde de lei a cheltuielilor de investiţii, la 37,7 miliarde de lei.
Deficitul bugetar rămâne la 2,97% din PIB.