Rectificarea bugetară a fost publicată în Monitorul Oficial
Potrivit actului normativ, veniturile bugetului de stat se majorează, pe sold, cu 2,264 miliarde lei, iar cheltuielile cu 736,9 milioane lei credite de angajament şi cu 298,9 milioane lei credite bugetare. Deficitul scade cu 1,965 miliarde de lei.
Sumele defalcate din TVA pentru finanţarea bugetelor locale se majorează cu 2,9 miliarde de lei.
La Bugetul asigurărilor sociale de stat veniturile scad cu 1,442 miliarde lei, iar cheltuielile cresc cu 1,482 credite de angajament şi 1,4454 miliarde de lei credite bugetare.
Bugetul asigurărilor pentru şomaj are prevăzute venituri în creştere cu 834,3 milioane lei şi cheltuieli cu 144,5 milioane lei (credite de angajament) şi 655 milioane lei (credite bugetare).
Guvernul a aprobat luni prima rectificare bugetară din acest an.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, în context că proiectul de rectificare bugetară asigură plata integrală a salariilor, pensiilor şi a proiectelor de investiţii şi nimeni nu trebuie să-şi facă niciun fel de griji.
„Prima rectificare bugetară din acest an este una pozitivă. Produsul Intern Brut a depăşit, în premieră, pragul de 1.000 de miliarde de lei şi s-a majorat cu 9 miliarde de lei faţă de estimarea iniţială. Creşterea economică pe primul trimestru 2019 a fost de 5% faţă de trimestrul I din 2018. S-a văzut în mod foarte clar în datele macro că, acolo unde Guvernul a luat o serie de măsuri, cifrele arată acest lucru. Vă dau câteva exemple: construcţiile – cu o creştere de 6,6%, în servicii o creştere de 5,7%, în agricultură, de peste 3%. Deficitul bugetar în mod clar nu este în pericol, deşi am auzit unele discuţii în ultima perioadă. Proiectul de rectificare bugetară prevede respectarea ţintei asumate de 2,76% a deficitului bugetar pentru întreg anul şi s-a făcut acest lucru având în vedere şi păstrarea echilibrelor macroeconomice şi păstrarea încrederii investitorilor. Rectificarea bugetară asigură plata în întregime a salariilor, pensiilor şi, desigur, sumele pentru proiectele de investiţii aflate în derulare – sperăm noi că se vor începe până la final de an – şi care vor necesita şi plăţi aferente”, a spus Teodorovici.