Rectificarea bugetară, aprobată de CGMB. Unde se duc mai mulţi bani şi de unde se taie din fonduri

Proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetară a fost aprobat, marţi, în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), urmând să fie majorate subvenţiile pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi tarif la transportul în comun cu 200 de milioane de lei, ajungând la 764 de milioane de lei, anunţă News.ro.
Economica.net - mar, 30 oct. 2018, 12:08
Rectificarea bugetară, aprobată de CGMB. Unde se duc mai mulţi bani şi de unde se taie din fonduri

De asemenea, vor fi luaţi 24 de milioane de lei de la reducerea poluării şi 3,6 milioane lei din totalul de 7,7 milioane pentru reabilitarea Palatului Voievodal Curtea Veche, alocându-se în schimb 1 milion de lei pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru construirea unei săli multifuncţionale în cadrul Complexului sportiv „Lia Manoliu”. Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a subliniat din nou că banii nu sunt tăiaţi de la anumite domenii, ci doar sunt redistribuiţi, scrie News.ro.

Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 28 de voturi „pentru”, opt abţineri şi 12 voturi „împotrivă”.

„Nu se taie de la consolidări pentru a se da bani la alte capitole. Este vorba despre o redistribuire în cadrul creditelor din interiorul exerciţiilor bugetare. Concret, pentru că s-a spus fals că se taie bani de la consolidări, este vorba despre o sumă care nu poate fi cheltuită până la sfârşitul anului. Şi atunci ori ţinem banii blocaţi, ori facem ceva util, să achiziţionăm 50 de senzori seismici, cei mai performanţi. Am primit deja aprobare de la Institutul Naţional de Fizică a Pământului (INFP)”, a declarat marţi Gabriela Firea la începutul şedinţei CGMB.

La dezbaterea pe proiectul de hotărâre privind rectificarea, grupurile USR, PMP şi PNL au propus câte un amendament, amendamente care au fost, însă, respinse. Firea s-a declarat şocată de propunerea amendamentelor, reproşându-le consilierilor generali că la şedinţa trecută nu au aprobat rectificarea, însă în şedinţa de marţi vin cu amendamente. Firea a spus că nu i se pare „un mod profesionist” de a lucra.

Conform proiectului de hotărâre privind rectificarea bugetară, subvenţiile pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi tarif la transportul în comun se vor majora cu 200 de milioane de lei, ajungând la 764 de milioane de lei.

În ceea ce priveşte domeniul reducerii poluării, de aici vor pleca 24 de milioane de lei, de la proiecte privind soluţii anti-praf (în minus cu 2,3 milioane de lei), implementarea unui sistem de transport cu bicicleta în zona centrală (mai puţin cu 12 milioane de lei), actualizarea registrului spaţiilor verzi (mai puţin cu 5,8 milioane de lei sau elaborarea documentaţiei tehnice pentru înfiinţarea perdelelor forestiere de protecţie în cadrul proiectului Centura Verde a Capitalei (mai puţin cu 2,7 milioane de lei).

De asemenea, creditele bugetare prevăzute pentru colectarea, tratarea şi distrugerea deşeurilor se reduc cu 3,8 milioane de lei, ajungând la 1 milion de lei, în timp ce creditele de angajament vor creşte cu 5 milioane de lei. Va fi tăiat, aşadar, cu 2,7 milioane de lei bugetul alocat pentru achiziţia serviciilor de asistenţă tehnică pentru pregătirea proiectului privind instalaţia de tratare termică şi valorificare energetică a deşeurilor.

Se iau şi 62,1 milioane de lei din cei 67 de milioane de lei prevăzuţi în acest an pentru reabilitarea sistemului de termoficare, pe un traseu de 31,6 kilometri. Se suplimentează, în schimb, cu 8,1 milioane de lei capitolul ordine publică, din care 7,8 milioane de lei vor fi folosiţi pentru maşini şi echipamente.

Se mai taie 3,6 milioane de lei din totalul de 7,7 milioane de lei pentru reabilitarea Palatului Voievodal Curtea Veche, alocându-se în schimb 1 milion de lei pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru construirea unei săli multifuncţionale în cadrului Complexului sportiv „Lia Manoliu studiu de fezabilitate.

Capitalurile sociale ale companiilor municipale Întreţinerea Arborilor şi Spaţiului Verde, Cimitire Bucureşti şi Publicitate şi Afişaj se suplimentează, în total, cu 94,7 milioane de lei, conform unor hotărâri de Consiliu precedente.

În ceea ce priveşte realizarea reţelelor de alimentare cu apă, canalizare, iluminat public şi a drumurilor din cartierul Henri Coandă, bugetul alocat acestui obiectiv se reduce cu 10 milioane de lei.

La capitolul străzi se taie 136 de milioane de lei, de la proiecte precum modernizarea Pieţei Eroii Revoluţiei şi realizarea pasajului pietonal (redus cu 7 milioane de lei, ajungând la un milion de lei), străpungere Bd. Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu (redus cu 6,6 milioane de lei, ajungând la 13,4 milioane de lei), penetraţie Splaiul Independenţei – Ciurel – Autostrada Bucureşti-Piteşti (redus cu 13 milioane de lei, ajungând la 70 de milioane de lei), supralărgire Şoseaua Pipera, reabilitare sistem rutier şi linie de tramvai Bd. Liviu Rebreanu, Bd. Aerogării, Şos. Pantelimon, Şos. Iancului, supralărgire Fabrica de Glucoză, dar şi altele.

Primăria Capitalei vrea să reducă bugetul RADET cu 10,4 milioane de lei, tăindu-se fonduri de la finalizarea modernizării punctelor termice aflate în exploatarea regiei şi de modernizarea reţelelor termice din zona Aviaţiei.

În ceea ce priveşte STB (fostă RATB), bugetul se reduce cu 6,1 milioane de lei, de la proiectele de instalare a sistemelor de informare a călătorilor în staţii, pe peroanele liniei de tramvai 41.

Administraţia Spitalelor şi Servciilor Medicale (ASSMB) a cerut diminuarea bugetului cu 47,1 milioane de lei, ajungând la 517 milioane de lei.

Bugetul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti va fi redus şi el cu 41,5 milioane de lei (ajungând la 498 de milioane de lei), dintre care 3,4 milioane de lei de la cantinele de ajutor social şi 17 milioane de lei de la ajutoare sociale. De la Administraţia Străzilor vor fi tăiaţi 181 de milioane lei (ajungând la 155 de milioane de lei), dar la Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement (ALPAB) bugetul se suplimentează cu 14,5 milioane de lei (ajungând la 134 de milioane de lei).

Acesta este al doilea proiect de rectificare bugetară dezbătut de consilierii generali în doar două săptămâni. La şedinţa CGMB din 18 octombrie, rectificarea a fost respinsă prin voturile opoziţiei, PSD-ALDE fiind în minoritate prin lipsa unui consilier general PSD.

Te-ar mai putea interesa și
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece mai mult timp aşa cum ne place, vin către voi cu o opţiune demnă de......
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...