Rectificarea bugetară, cel mai târziu săptămana viitoare, după discuţii cu FMI şi CE

Economica.net
22 10. 2012
guvern_palat_victoria_66658400_29915200_10639800_33035700

„Dacă terminăm toate discuţiile cu partenerii noştri internaţionali – pentru că orice rectificare o discutăm înainte cu FMI şi Comisia Europeană – până vineri facem vineri şedinţa de guvern, dacă nu, la începutul săptămânii viitoare”, a precizat Ponta, întrebat de jurnalişti despre data adoptării rectificării bugetare.

Veniturile bugetului de stat vor fi mai mici cu peste un miliard lei, prin scăderi la TVA, sume primite de la UE în contul plăţilor efectuate, impozit pe venit şi salarii, iar cheltuielile vor fi majorate cu 307 milioane lei pentru acoperirea costurilor de personal, achiziţii şi subvenţii agricole.

Scăderea de venituri obţinute din taxa pe valoarea adăugată, cu un minus de 1,3 miliarde lei, rezultă şi din alocări suplimentare, de circa un miliard lei din această sursă, către bugetele locale, conform proiectului celei de-a doua rectificări bugetare din acest an.

Guvernul va tăia din cheltuielile acoperite de la bugetul de stat pentru Senat, CSM, ICCJ, televiziunea şi radioul public şi unele ministere, printre care Cultura şi Apărarea, şi va suplimenta alocările la Agricultură, Sănătate, Administraţie, Educaţie, Justiţie, Dezvoltare Regională şi Turism, SRI.

Deficitul bugetului consolidat va fi menţinut la 13,6 miliarde lei, reprezentând 2,2% din produsul intern brut.

Rectificarea se bazează pe datele economice care relevă o creştere a Produsului Intern Brut de doar „circa 1%” faţă de 1,8-2,3% cât s-a estimat pentru acest an şi un PIB în valori nominale majorat la 607,3 miliarde lei, de la 579,6 miliarde lei, prin recalculare valorii nominale pentru anii 2009 şi 2010 şi publicarea datelor provizorii pe 2011 de către Institutul Naţional de Statistică.

Această valoare nominală a PIB, mai mare decât cea estimată la finele anului trecut pentru 2012, a fost luată în calcul şi la prima rectificare bugetară, operată în luna august.