Rectorul Politehnicii către ministrul Bostan: Daca poţi fi programator doar cu liceul, să desfiinţăm universităţile

Rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Mihnea Costoiu, a atenţionat marţi asupra riscurilor pe care le-ar implica furnizorii de formare profesională neautorizaţi, care ar putea să ofere cursuri de calificare de nivel 6, în cazul în care un proiect aflat în dezbatere publică ar fi adoptat.
Economica.net - mar, 05 iul. 2016, 12:17
Rectorul Politehnicii către ministrul Bostan: Daca poţi fi programator doar cu liceul, să desfiinţăm universităţile

Potrivit rectorului, Guvernul pregăteşte o ordonanţă de urgenţă care prevede că formatorii aflaţi pe piaţa liberă pot oferi cursuri de nivelul 6, adică nivel de licenţă.

„Ceea ce pe mine mă surprinde foarte tare este abordarea domnilor miniştri sau cel puţin o parte din ea – ideea că – încerc să citez (n.r. – din ministrul Bostan) -: programator poţi să fii cu liceul, da, interesant. Inexplicabil, dar interesant, mai ales venită din partea unui oficial. Guvernul pregăteşte o OUG care ne spune că sunt formatori pe piaţa liberă care pot să ofere cursuri de nivel 6 adică nivel licenţă şi sunt vreo 4.000 în România. (…) Acum se încearcă să fie 4.000 de firme şi ONG-uri prin toate structurile şi colţurile ţării care să ofere nivel de licenţă şi masterat. Aud şi faptul că poţi să fii programator cu liceul, pe cale de consecinţă hai să desfiinţăm universităţile. Domnilor, ne pare rău, dar cred că nu aveţi nevoie de oamenii pe care noi îi pregătim. Noi nu înţelegem, nu prea pricepem lucrul acesta”, a afirmat Mihnea Costoiu, în cadrul Conferinţei „EduINVEST 2016 – Şansa României digitale între cererea pieţei IT&C şi oferta educaţională”.

El a adus în atenţie riscurile care ar exista în cazul în care proiectul ar fi adoptat. „Am văzut un act normativ care circulă în acest moment spre avizare. Pe lacul Snagov zece zile – căpitan de vas. Colegii noştri de la Marină fac patru ani şi jumătate şi au brevet internaţional. Este identic. Sau jurist şapte zile la Slănic Moldova. Vă pun la dispoziţie cursurile. Incredibil, absolut incredibil. A fost stopat şi se vrea din nou să fie pus ….”, a susţinut rectorul UPB.

Totodată, Mihnea Costoiu a susţinut necesitatea investiţiilor în inginerie şi mai ales în IT. În opinia sa, cele mai puternice centre de inovare ar trebui să se regăsească în jurul universităţilor.

Afirmaţiile rectorului UPB au venit ca replică la declaraţia făcută marţi, în aceeaşi dezbatere, de către ministrul Comunicaţiilor, Marius Bostan, potrivit căruia ”programator poţi deveni doar cu liceul”. ”Programator poţi deveni doar cu liceul, doar trebuie să ai o specializare. Trebuie să ajungem o concluzie cât mai repede pentru a finaliza un astfel de ordin”, a spus Bostan.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...