Rectorul şi prorectorul Universităţii „Ovidius”, cercetaţi pentru corupţie, au fost demişi

Rectorul Universităţii "Ovidius" din Constanţa, Tiberius Dănuţ Epure, şi prorectorul Gabriela Stanciu, cercetaţi pentru luare de mită, primul dintre ei în arest, au fost demişi din funcţii, miercuri, în urma unei şedinţe a Senatului universităţii.
Economica.net - mie, 11 sept. 2013, 20:42
Rectorul şi prorectorul Universităţii

Potrivit unui comunicat al Universităţii „Ovidius”, Tiberius Dănuţ Epure a fost demis din funcţia de rector al instituţiei cu 58 de voturi „pentru” şi o abţinere.

De asemenea, Senatul Universităţii „Ovidius” din Constanţa a votat, cu cinci abţineri, demiterea din funcţie a prorectorului Gabriela Stanciu.

Conform procedurilor, decizia Senatului universităţii va fi transmisă Ministerului Educaţiei Naţionale, urmând să fie începute procedurile pentru alegerea unui nou rector.

Dănuţ Tiberius Epure a fost arestat preventiv în 31 iulie, pentru luare de mită, el aflându-se în continuare în arest

Potrivit procurorilor, în cursul lunii august 2012, Epure a primit de la o persoană 1.000 de euro, printr-un intermediar, pentru a facilita admiterea fiicei celui de la care a primit banii la Facultatea de Farmacie, pe un loc destinat cetăţenilor străini.

De asemenea, în iulie 2013, Tiberius Epure ar fi pretins, atât direct cât şi prin intermediar, de la două persoane, 9.000 de euro pentru a pune la dispoziţia unor candidaţi la examenul de admitere la Facultatea de Farmacie subiectele la disciplinele de concurs. Din banii pretinşi în iulie, Epure a primit 4.000 de euro, după care a remis unuia dintre candidaţi subiectele şi rezolvările acestora la disciplinele biologie şi chimie.

Anchetatorii susţin că la pretinderea şi primirea sumei de 4.000 de euro rectorul Universităţii „Ovidius” a fost ajutat de către Stere Tala, care a intermediat relaţia cu persoana care a dat suma. Tala este cercetat în acelaşi dosar în stare de libertate pentru complicitate la luare de mită.

Gabriela Stanciu, care avea atribuţii de rector după arestarea lui Dănuţ Tiberius Epure, este urmărită penal, de la începutul lunii septembrie 2013, după ce, în iulie 2012, a luat de la mama unei candidate 1.500 de euro mită pentru a-i da răspunsurile pentru admiterea la Farmacie.

„Concret, în schimbul banilor, învinuita Stanciu Gabriela a pus la dispoziţia învinuitei Toader Lucica, anterior examenului, subiectele de concurs selectate la disciplina chimie, iar pentru disciplina biologie, răspunsurile corecte pentru fiecare din cele 50 de întrebări. În urma remiterii celor 1.500 de euro, primirii subiectelor şi răspunsurilor de concurs, fiica învinuitei Toader Lucica, a fost admisă pe locuri cu taxă la Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa”, au arătat procurorii în rechizitoriu.

Gabriela Stanciu este cercetată în libertate, dar anchetatorii i-au interzis să părăsească ţara pentru 30 de zile.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...