Recucerirea estului ţării de către Kiev, o operaţiune eşuată – experţi

Operaţiunea 'antiteroristă' lansată de Kiev pentru a relua controlul asupra estului Ucrainei, aflat în mâinile separatiştilor proruşi înarmaţi, pare să fie un eşec după o lună de la declanşarea ei, semn al neputinţei autorităţilor în faţa rebelilor, potrivit experţilor citaţi de AFP.
Economica.net - vin, 16 mai 2014, 04:56
Recucerirea estului ţării de către Kiev, o operaţiune eşuată - experţi

‘Operaţiunea s-a dovedit a fi ineficientă pentru că forţele ucrainene nu erau pregătite pentru aceasta’, afirmă expertul militar Mykola Sungurovski.

Iaroslav Gonciar, adjunct al comandantului batalionului Azov, o unitate de voluntari integrată în Garda naţională ucraineană, are şi el explicaţii pentru acest eşec: ‘la nivel local, trădarea poliţiei şi opoziţia populaţiei, precum şi incompetenţa celor care planifică operaţiunile’.

Operaţiunea lansată în 13 aprilie avea obiective precise: dezarmarea grupurilor rebele proruse, eliberarea clădirilor ocupate (primării, sedii ale administraţiei regionale, localuri ale poliţiei şi ale serviciilor secrete) şi restabilirea autorităţii Kievului în regiunile Doneţk şi Lugansk, apropiate de frontiera cu Rusia, unde trăiesc circa 7 milioane de locuitori.

‘Nu vom permite Rusiei să repete scenariul Crimeii în estul Ucrainei’, avertizase preşedintele interimar Oleksandr Turcinov.

În Crimeea, grupuri înarmate proruse -susţinute aparent de forţe speciale ale armatei ruse – preluaseră controlul asupra regiunii, iar apoi au organizat rapid un referendum care a dus în martie la alipirea la Rusia a acestei peninsule din sud-estul Ucrainei, considerată anexare de către Kiev şi de către ţările occidentale.

În prezent, regiunile Doneţk şi Lugansk (care formează Donbasul) scapă de sub controlul Kievului mai mult decât în urmă cu o lună: forţele proruse au preluat puterea în cea mai mare parte a oraşelor şi controlează în bună parte aceste teritorii, cu excepţia notabilă a posturilor de frontieră cu Rusia şi a bazelor militare.

Duminica trecută, ‘Republica Populară Doneţk’ şi ‘Republica Populară Lugansk’ autoproclamate au organizat un referendum pentru independenţa lor şi prima a cerut Kremlinului să fie alipită Rusiei, cerere rămasă pentru moment fără răspuns.

De la începutul ‘operaţiunii antiteroriste’, forţele loiale Kievului au arătat că nu sunt în măsură să lupte eficient împotriva insurgenţilor: în câteva zile, mai multe elicoptere ale armatei au fost doborâte şi unele blindate uşoare şi tancuri grele au fost capturate de rebeli, după ce fuseseră oprite într-un sat de o mulţime ostilă. Imagini umilitoare pentru armata ucraineană.

‘Să facem bilanţul acestei operaţiuni nu are sens: nu există niciun rezultat major şi forţele ucrainene nu au absolut deloc mijloacele necesare pentru a restaura ordinea în regiune’, afirmă la Kiev Volodymyr Fesenko, de la Centrul de studii politice Penta.

Potrivit lui, operaţiunea militară nu ar fi în niciun caz suficientă pentru a rezolva problema. ‘Nu va fi posibil să păstrăm Donbasul cu forţa. Aceasta nu va fi posibil decât prin negociere’, a insistat el, subliniind necesitatea de a implica în proces elitele locale, începând cu miliardarul Rinat Ahmetov, omul cel mai bogat din Ucraina, care este pivotul economic al estului ţării.

Dacă operaţiunea militară nu este însoţită rapid de negocieri, ‘Donbasul se va transfoma treptat în Transnistria’, acea regiune separatistă prorusă a Republicii Moldova, care nu este recunoscută de nimeni, a continuat Fesenko.

‘Şi există variante şi mai rele: un război îndelungat şi o escaladare a violenţei, adică scenariul iugoslav’, a estimat el.

Te-ar mai putea interesa și
RetuRo, administratorul SGR, va investi 350 de milioane de euro în următorii cinci ani. Cât de mult contează garanțiile nerevendicate de oameni în toată această schemă
RetuRo, administratorul SGR, va investi 350 de milioane de euro în următorii cinci ani. Cât de mult contează garanțiile ...
Cu aproximativ 5.200 de RVM-uri care colectează ambalaje cu garanția de 50 de bani și aproximativ 40.000 de comercianți care au încheiat contracte cu RetuRo, din 67.000 înregistrați, Sistemul......
Oracle Romania a închis un punct de lucru iar la alte două şi-a restrâns activitatea
Oracle Romania a închis un punct de lucru iar la alte două şi-a restrâns activitatea
Oracle Romania, una dintre firmele prin care compania americană Oracle e prezentă în ţara noastră, a închis un punct ...
Un nou parc fotovoltaic al Simtel, în avizare finală la ANRE
Un nou parc fotovoltaic al Simtel, în avizare finală la ANRE
Compania românească Simtel Team urmează să primească autorizația de înființare de la ANRE pentru un parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul Impact speră să obțină anul acesta autorizația pentru proiectul de 400 de milioane de euro din Barbu Văcărescu
Dezvoltatorul Impact speră să obțină anul acesta autorizația pentru proiectul de 400 de milioane de euro din Barbu Văcărescu
Dezvoltatorul Impact, deținut de omul de afaceri Gheorghe Iaciu, a încheiat anul 2024 cu mai multe apartamente vândute ...