Redevenţele Agenţiei Domeniilor Statului vor fi colectate de Ministerul Finanţelor

Economica.net
30 10. 2012
ministerul_finantelor_publice1_03477100

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a arătat că noua reglementare este asemănătoare celor din statele europene.

Agenţia Domeniilor Statului întâmpină greutăţi în recuperarea debitelor reprezentând taxa de îmbunătăţiri funciare datorată de către proprietarii de terenuri pentru întreţinere şi irigaţii, cât şi pentru contracte de concesiune şi arendă.

În luna mai, premierul Victor Ponta a anunţat că va trimite Corpul de Control să verifice situaţia la Agenţia Domeniilor Statului, după ce a primit date care relevă că această instituţie se află într-o situaţie economică dificilă, deoarece înregistrează creanţe care nu au fost încasate. Creanţele ADS erau prezentate de şeful Guvernului ca ridicându-se la 375 milioane lei.

La rândul său, noul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, a anunţat atunci că preşedintele şi vicepreşedintele ADS au demisionat şi că a cerut o situaţie a redevenţelor pe care Agenţia nu le-a încasat. El a precizat că vor fi căutate soluţii pentru recuperarea banilor.

El a arătat că este vorba de 375 milioane lei, reprezentând valoarea redevenţelor neîncasate de-a lungul timpului, dintre care 130 milioane lei sunt redevenţe aflate la masa credală.

Din suma totală, peste 200 milioane lei reprezintă redevenţe în litigiu în instanţă.