Reducerea CAS a fost votată în Parlament
Decizia pozitivă Camerei Deputaţilor, care este for decizional ar însemna că de la 1 octombrie contribuţiile de asigurări sociale vor fi reduse la angajator cu 5 puncte procentuale, cu un impact bugetar de 850 milioane lei în 2014 şi unul de cinci miliarde de lei în 2015.
Angajatorul, cel de la care vor fi scăzute cele cinci puncte procentuale, plăteşte acum contribuţie de asigurari sociale de 20,8%, o contributie de asigurare pentru accidente de munca şi boli profesionale de 0,15%, contribuţia de asigurări de sănătate de 5,2%, contribuţia pentru concedii şi indemnizatii: 0,85%, contribuţia pentru şomaj de 0,5% şi contributia la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, de 0,25%. Angajatul la rândul său plăteşte contributia de asigurări sociale de 10,5%, contribuţia de asigurări de sănătate de 5,5% şi contribuţia pentru somaj de 0,5%. În urma acestor dări, forţa de muncă din România este una dintre cele mai impozitate din Europa.
“Există spaţiu suficient pentru a aplica această măsură şi pentru anul 2014”, a spus ministrul Finanţelor în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea cererii de reexaminare a preşedintelui Traian Băsescu la legea privind reducerea CAS cu 5% la angajator.
Cererea preşedintelui Traian Băsescu a fost respinsă săptămâna trecută de Comisia de buget a Camerei Deputaţilor.