Reducerea cvorumului la referendumuri la 30%, aprobată de Comisia juridică din Senat
Propunerea legislativă urmează să fie supusă votului plenului Senatului, urmând ca decizia finală să fie luată de Camera Deputaţilor.
În cadrul Comisiei juridice, la iniţiativa privind reducerea cvorumului la referendumuri nu au existat dezbateri asupra textului de lege, parlamentarii opoziţiei neavând luări de cuvânt.
Mai mulţi parlamentari USL au depus la Senat un proiect legislativ de modificare a Legii referendumului, prin care propun scăderea cvorumului de participare la referendum de la 50% la 30%.
Deputatul PSD Florin Iordache a precizat că proiectul propune ca referendumul să fie validat dacă nu mai puţin de 25% din populaţia cu drept de vot se pronunţă, aceasta fiind cea de-a doua condiţie cumulativă.
El a arătat că propunerea se aplică tuturor tipurilor de referendum, inclusiv celui referitor la revizuirea Constituţiei.
Guvernul va emite un aviz pozitiv la proiectul legislativ depus de mai mulţi parlamentari ai USL privind scăderea cvorumului de participare la referendum de la 50% la 30%, a anunţat, în 16 aprilie, premierul Victor Ponta.
„Proiectul este făcut exact în baza deciziilor de anul trecut ale Curţii Constituţionale, şi anume un prag identic pentru toate tipurile de referendum, nu doar pentru demiterea preşedintelui sau pentru Constituţie (…) Se scade doar pragul pentru cei care eventual boicotau referendumul, pentru că boicotul nu este o exprimare a voinţei electorale. Eşti pentru, contra sau să nu împiedici adoptarea unor decizii importante”, a spus Ponta în şedinţa de guvern de la acea dată.